O dubla cat o jumatate de trofeu

De Daniel Scridon
O dubla cat o jumatate de trofeu
ALBA IULIA. Sportul cu mingea la coş îşi intră în drepturi în 2014 cu un derby mult aşteptat, confruntarea feminină dintre campioana en-titre, Univ Goldiş ICIM Arad şi principala favorită la bursa pariurilor la cucerirea laurilor naţionali, CSU Albă Iulia. O dublă contând pentru intrarea în Final Four-ul Cupei României, un obiectiv declarat al ambelor combatante.

Primul act din acest „război” sub panou are loc marţi, ora 17,45 (în direct la DigiSport), în Cetatea Unirii, gazdele fiind în căutarea răzbunării după cele două insuccese din toamnă, unul în campionat şi celălalt în Liga Europei Centrale.

„Alba Iulia a mutat în această scurtă pauză de sărbători. A adus două jucătoare şi caută reabilitarea în faţa fanilor. Presiunea e pe umerii lor. Noi mergem să ne facem jocul nostru obişnuit şi să câştigăm, pentru a lua o serioasă opţiune la calificarea în turneul final al Cupei României. Ştim să ne vedem lungul nasului şi vom urma aceeaşi strategie din toamnă, în care am aplicat politica paşilor mărunţi, dar siguri, câştigând respectul adversarelor” – ne-a spus Marcel Urban, preşedintele Univ Goldiş ICIM.

Să mai spunem că partida retur, decisivă, va avea loc sâmbătă, ora 21, în „Polivalenta” arădeană, intrarea fiind liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !