O enciclopedie a sufetelor papusarilor

De Vasile Filip
O enciclopedie a sufetelor papusarilor
Lansarea cărții lui Toma Hogea: „Despre arta păpușarilor români. Dialoguri cu maeștrii scenei”.

ARAD. Festivalul „Euromarionete” a programat, miercuri seara, la Librăria Scienta, două vernisaje (la expozițiile „Cartea, Păpușa, Povestea” și „Marioneta prin Arad”) și o lansare de carte (volumele 3, 4 și 5 din lucrarea „Despre arta păpușarilor români. Dialoguri cu maeștrii scenei”, autor Toma Hogea).

Evenimentul a fost deschis de Adriana Teodorescu, director la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova, care a făcut o legătură între poveste, spectacol, personajele păpuși „văzute” de realizatori, până la viața teatrelor de animație din cele cinci cărți pe care le-a scris Toma Hogea și „în care foarte mulți păpușari se regăsesc”.

Despre volumele lansate a vorbit Maria Mieluț, regizor la Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Arcadia”: „Cartea, în cinci volume, vorbește vorbește despre istoria teatrelor de animație din România” iar autorul este

un „actor, regizor, profesor, care la un moment dat și-a spus că vrea să facă ceva deosebit” și a reușit să scoată „o carte de amploare, cum nu am mai văzut, așa că am căzut în admirație totală”. „Cartea – a ținut să precizeze Maria Mieluț – conține informații despre teatrele din țară, despre spectacolele cele mai importante, dar poate cea mai frumoasă parte o constituie dialogurile cu cei care au dat viață poveștilor. Aici găsiți descrise destine. Este o enciclopedie vie a sufletelor artiștilor”.

Autorul a mărturisit că în această carte este „iubire autentică pentru actori, pentru semeni”. „Am călătorit în 19 orașe din România – a început Toma Hogea povestea cărții. Am bătut pe la ușile maeștrilor și aș vrea să-i mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales pe mine pentru acest demers. M-am îmbogățit cu șansa de a cunoaște toate personalitățile din aceste cărți. Și sunt fericit pentru că noi, breasla păpușerească, avem o istorie”.

Citat: „Este o lucrare importantă, prețioasă, un document istoric” (Maria Mieluț)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !