O expozitie dedicata trupei Pink Floyd va fi deschisa, in cateva zile, la Roma

De T. Ex.
O expozitie dedicata trupei Pink Floyd va fi deschisa, in cateva zile, la Roma
© Foto: www.facebook.com/pinkfloyd
Recuzită din concerte, obiecte personale din copilăria membrilor trupei sau înregistrări în premieră. Toate vor putea fi văzute la expoziția ”Pink Floyd – Their Mortal Remains”, care se deschide în 19 ianuarie, la Roma. Exponatele vor putea fi admirate până în luna iulie. 

Roger Waters și Nick Mason au fost prezenți la evenimentul de lansare, potrivit site-ului stirileprotv.ro.

„Să vizitez expoziţia şi să vorbesc despre ce am văzut a fost ca o călătorie emoţională de-a lungul unei scurte perioade din viaţa mea”, a declarat Roger Waters, potrivit sursei citate, în timp ce Nick Mason a apreciat că publicul tânăr trebuie să facă ”cum se făceau lucrurile pe vremuri, dar și cum se fac în prezent.”

În cadrul expoziției sunt prezentate sute de fotografii cu trupa britanică, înregistrări din timpul concertelor, obiecte de colecție ale membrilor formației, chitare, sau ținute purtate pe scenă. Tot aici va putea fi văzut și caietul în care erau notate năzdrăvăniile făcute de Roger Waters în timpul școlii.

Cei care doresc să viziteze expoziția pot cumpăra bilete sau abonamente online, aici. Un bilet costă 20 de euro.

Sunt 54 de ani de la momentul la care a luat ființă Pink Floyd. Se întâmpla la Cambridge, în Anglia, în 1964. Din formație au făcut parte, inițial, Syd Barrett (vocal, chitară), Roger Waters (chitară bas), Rick Wright (clape) și Nick Mason (baterie). În 1968, locul lui Syd Barrett a fost luat de David Gilmour, la cererea membrilor trupei.

 

(sursă video: https://www.pinkfloydexhibition.com/roma-2018)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !