O femeie din șapte, din mediul rural, are o problemă la sâni, dar nu merge la doctor de rușine

O femeie din șapte, din mediul rural, are o problemă la sâni, dar nu merge la doctor de rușine
În România, în mediul rural, o femeie din șapte are o problemă la sâni, însă nu merge la medic de frică sau de rușine, arată datele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), potrivit Mediafax.

Numărul femeilor depistate cu probleme la sâni în cadrul campaniei „Nu am făcut destul” este în creștere.

Examinările gratuite, făcute de medici rezidenți și studenți la Medicină din Iași, în ultimele două luni, arată că peste 15% dintre femeile testate aveau probleme la sâni, fiind necesar un control de specialitate. Aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă, potrivit datelor furnizate de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Din totalul femeilor examinate, 80% nu au făcut niciodată un control la sâni (o medie care se păstrează de-a lungul anilor), iar 5% au un istoric de cancer de sân în familie.

„Voluntarii au întâlnit la această ediție foarte multe femei reticente, care au refuzat pur și simplu să vină să facă o examinare gratuită. Chiar și atunci când erau informate despre riscurile bolii, tot nu se lăsau convinse. Multe dintre ele considetă că sunt deja bătrâne, iar un control la o vârstă mai înaintată nu-și mai are rostul. <<Eu sunt bătrână, mama, de ce să mai vin la control>> sau <<Vai, dar cum să mă dezbrac eu așa, în fața oamenilor>>, sunt doar două dintre replicile pe care le-au auzit voluntarii de la femeile din zona Moldovei. Au fost și câteva cazuri, în care, după îndelungi rugăminți de a veni totuși să facă o examinare, unele femei au spus că fie, vin, dar că în nici un caz ele nu se dezbracă.Totodată, foarte multe dintre femeile din zonele rurale spun că se tem să meargă la un control de specialitate”, spun reprezentanții FABC.

În cadrul campaniei „Nu am făcut destul”, inițiată de FABC, cadrele medicale au reușit să informeze peste o mie de femei din cinci județe din zona Moldovei despre importanța autoexaminării sânilor, cât și despre cea a controalelor regulate. Pe lângă informațiile primate de la medici, pacientele au beneficiat de o examinare gratuită a sânilor, EKG, un control oftalmologic, dar și de testări ale glicemiei și tensiunii.

De la începutul anului 2018, în România, va începe Programul pilot de prevenire, depistare precoce, diagnostic si tratament precoce al cancerului de sân care ar urma să se desfășoare pe o perioadă de 5 ani. Acesta ar presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri entice vulnerabile, potrivit FABC.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !