O firmă și zece arădeni au plătit scump pentru fumatul în spații închise

De M.B.
27Comentarii
O firmă și zece arădeni au plătit scump pentru fumatul în spații închise
© Au fost prinşi fumând în spaţii închise
Polițiștii locali nu se mai limitează la avertismente sau campanii de informare, trecând la amendarea celor care nu respectă Legea antifumat.

Legea 15/2016 a intrat în vigoare în 17 martie, iar de atunci autoritățile sancționează fumatul în spații închise. Dacă în primele zile s-au rezumat la informarea arădenilor și firmelor, polițiștii locali au trecut apoi la avertismente și amenzi.
În ultimele zile au primit avertismente 12 arădeni, iar zece au încasat și amenzi. Și o firmă a fost sancționată conravențional, pentru că se fuma în incintă. Potrivit Poliției Locale Arad, valoarea amenzilor aplicate este de 5.900 de lei.
În cazul persoanelor fizice, Legea antifumat prevede amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, în timp ce firmele şi orice altă persoană juridică pot fi sancţionate cu 5.000 de lei la prima abatere, iar la a doua abatere, cu 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea problemelor. La a treia abatere, unitatea va fi închisă şi va primi o amendă de 15.000 de lei.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor