O investiţie ce seamănă frică

De M.B.
3Comentarii
O investiţie ce seamănă frică
Plata biletelor de tramvai şi autobuz prin SMS o investiţie de care CTP se teme, din cauza întâmplărilor de prin ţară, dar pe care Primăria Arad încă insistă.

De cinci ani vorbeşte municipalitatea de implementarea unui sistem electronic de plată a călătoriilor cu tramvaiele şi autobuzele, însă până acum nu s-au făcut decât hârtii. În 2011, Primăria anunţa că va introduce sistemul „e-ticketing” şi la Arad, după modelul aplicat de alte municipalităţi. Călătorii ar fi trebuit să-şi plătească deja biletele pentru tramvai şi autobuz prin SMS sau folosind carduri inteligente, în loc de abonamente din carton. În plus, vehiculele Companiei de Transport Public (CTP) ar fi trebuit să fie dotate cu GPS, pentru ca informaţiile privind locul în care se află tramvaiele şi autobuzele să ajungă la călători prin intermediul unor ecrane instalate în staţii. Se mai propunea instalarea de sisteme de supraveghere video în mijloacele de transport public, dar şi echipamente de furnizare de internet prin WI-FI pentru călători.

Investiţie de milioane de euro

În 2014, a fost realizat un studiu finanţat de BERD, care recomanda ca investiţia să fie realizată printr-un parteneriat cu o firmă privată. Aceasta ar concesiona serviciul de taxare a călătorilor pe zece ani, timp în care şi-ar recupera investiţia reţinând lunar 16 la sută din încasările CTP Arad. Se estima o investiţie de 8,5 milioane de euro în cei zece ani: 900.000 pentru echipamentele electronice, 660.000 euro – serviciile de instalare, 4,8 milioane de euro – serviciile de mentenanţă, 1,4 milioane de euro ar fi costat sistemele GPS, iar 610.000 euro ar urma să fie plătiţi pentru sisteme auxiliare. Studiul a fost aprobat de Consiliul Local, însă nimic din ce propunea nu s-a realizat până în prezent.

Teamă de un „tun financiar”

Contactat de Jurnal Arădean / Aradon, directorul tehnic al CTP Arad, Petru Cuvineanu, ne-a declarat că sistemul nu mai prezintă interes în acest moment, pentru că alte companii din ţară au pierdut bani din cauza intermediarului la care ajungeau încasările. „Nu ne dorim un tun financiar precum s-a întâmplat în alte părţi”, a spus Cuvineanu. Acesta s-a referit la cazul dezvăluit, la începutul anului, de presa naţională: o firmă care a câştigat licitaţiile pentru gestionarea plăţii electronice a biletelor a intrat în insolvenţă, iar încasările nu au mai ajuns la operatorii de transport. Astfel, municipalitatea din Iaşi, de exemplu, a şi renunţat la sistemul „e-ticketing”, din cauza pierderilor. În total, şase regii de transport local din ţară încearcă să-şi recupereze în instanţe banii de la intermediarul aflat în insolvenţă, care a adunat datorii de peste opt milioane de lei.

Primăria: Mergem mai departe

În timp ce conducerea CTP se teme de o ţeapă financiară şi nu îşi doreşte acest sistem, reprezentanţii Primăriei spun că proiectul continuă şi este în faza elaborării documentaţiilor pentru licitaţia de atribuire a concesiunii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici, procedurile vor mai dura, însă, pentru că „a fost modificată legislaţia privin achiziţiile publice şi trebuie să apară normele de aplicare”. Studiul, serviciile de consultanţă, precum şi elaborarea documentaţiilor pentru licitaţie au costat 180.000 de euro, sumă obţinută printr-o finanţarea nerambursabilă de la BERD.

Când va fi licitaţia?

În acest moment nu se ştie când va fi implementat sistemul. Licitaţia va fi organizată, cel mai devreme, în vară, iar dacă se vor găsi firme interesate să suporte investiţia de milioane de euro, pentru a-şi recupera banii în timp, cel mai probabil abia anul viitor se va începe implementarea proiectului.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor