„Împreună cu părinții mei am aprins o candelă în fața Castelului Regal Săvârșin. Vă îndemn și pe voi, toți cei care tranzitați zona, să vă opriți preț de o clipă acolo și să aprindeți o lumină pentru Rege și pentru acea Românie demnă pe care Mihai I a iubit-o nespus de mult. Dumnezeu să îl odihnească în pace!” – a spus Irina Onescu.
O lumânare pentru Rege!
O lumânare pentru Rege!
Irina Onescu, primarul comunei Petriş, a ţinut să fie printre primii care au aprins o candelă în faţa Castelului de la Săvârşin în memoria Regelui Mihai I al României, trecut la cele veşnice la vârsta de 96 ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!