O nouă „afacere”: munca la negru cu străini!

De Andreea Pintea
3Comentarii
O nouă „afacere”: munca la negru cu străini!
Angajatorii arădeni au găsit soluția crizei forței de muncă: străinii! Însă ITM a descoperit că nu toți respectă și legea în ceea ce-i privește pe angajați.

Încadrarea în muncă a străinilor a venit ca o gură de oxigen pentru angajatorii care în ultima perioadă se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă. Însă nu toți cei care aleg să lucreze cu străini o fac și legal, întocmindu-le actele necesare. În acest context, ITM Arad atrage atenția asupra prevederilor legale în domeniul muncii prestate de străini.

„Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori în condiţiile stipulate de Ordonanta nr. 25/2014, actualizată. Totodată, străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi. În schimb, străinii titulari ai dreptului de şedere temporară în scop de muncă, încadraţi în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la un alt angajator, fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi”, a precizat Ecaterina Isac, inspector șef ITM Arad.

90.000 de lei amendă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a sancționat în această lună o societate din județ, care utilizează străini în desfășurarea activității, cu 90.000 de lei pentru primirea la muncă a 9 persoane fără aviz de angajare sau detașare. „Pentru primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, se aplică amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată”, a mai spus Isac.
În perioada august-septembrie 2018, ITM Arad a depistat 33 de angajatori care foloseau munca nedeclarată, aplicându-se 36 de sancțiuni în valoare de 230.000 lei.

Definiția străinului

Prin străin se întelege: persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor