„Acţiunea urmăreşte în primul rând medierea directă între angajatori şi tineri, respectiv încadrarea şomerilor pe locurile de muncă disponibile , iar pe de altă parte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă cu privire la măsurile destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul Serviciului Public de Ocupare. Vor fi, de asemenea, prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează şomeri, absolvenţi şi alte categorii defavorizate pe piaţa muncii” – spune Marinel Henteş, director al AJOFM Arad.
O nouă Bursă a Muncii la AJOFM Arad
O nouă Bursă a Muncii la AJOFM Arad
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad organizează Bursa locurilor de muncă pentru tinerii cu risc de marginalizare socială (proveniţi din sistemul de protecţia copilului). Evenimentul va avea loc vineri, 25 noiembrie 2016, începând cu orele 9.00 la sediul AJOFM Arad, str. Călugăreni nr. 1/a (clădirea nouă-parter).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!