O nouă captură de migranți la frontieră: 11 pakistanezi, irakieni și indieni şi două călăuze

De Ioana Costas
1Comentariu
O nouă captură de migranți la frontieră: 11 pakistanezi, irakieni și indieni şi două călăuze
Unsprezece cetățeni din Pakistan, Irak și India au încercat să iasă ilegal din România, pe la Vărșand, cu ajutorul a două călăuze. Serviciile călăuzelor, plătite cu 700 de euro.

11 cetățeni din Pakistan, Irak și India, cu vârste cuprinse între 14 și 36 de ani au fost depistați, miercuri dimineața în jurul orei 04:00, încercând să ajungă în Ungaria, trecând granița ilegal, în două autoturisme, în zona Vărșand, fiind prinși de polițiștii de frontieră la mai puțin de doi kilometri de linia de frontieră. Cei 11 cetățeni străini erau călăuziți de două persoane, o româncă și un sârb.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la oprirea autoturismelor şi la legitimarea şoferilor, constatându-se că aceştia sunt cetăţeanul român Alina V., în vârstă de 29 de ani, din judeţul Caraş Severin şi cetăţeanul sârb Vladimir K., în vârstă de 29 ani. În cele două mijloace de transport se aflau, ca pasageri, unsprezece bărbaţi de origine asiatică. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbaţii sunt cetăţeni pakistanezi, irakieni şi indieni, solicitanţi de azil în România, nouă dintre ei fiind adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, iar doi sunt minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani. La cercetări, călăuzele au declarat că urmau să îi lase pe cei unsprezece în apropierea frontierei de unde aceştia urmau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen. Pentru acest serviciu, cei doi au primit de la migranţi suma de 700 de euro”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar celor două călăuze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor