O nouă echipă la Liga Studenţilor din UAV

De Valentin Goran
O nouă echipă la Liga Studenţilor din UAV
© Preşedinte – Barna Roxana
Noi nume în fruntea studenţilor arădeni de la universitatea de stat din Arad.

Au făcut schimb de ştafetă, dar vor rămâne aceeaşi echipă unită şi dornică de a mişca lucrurile bune. După 3 ani în care au reuşit să se impună în comunitatea locală prin evenimentele organizate, echipa din fruntea Ligii Studenţilor din UAV a predat ştafeta. În mod democratic, studenţii şi-au ales pe cei care să le reprezinte interesele. Noua conducere este format din
preşedinte – Barna Roxana, vicepreşedinte – Datcu Bogdan, secretar general –Bite-Tule Ada, director departament de imagine – Ilie Jeleazcov, director departament sportiv – Paul Daniel, director departament cultural – Mircea Raul şi director departament administrativ/logistic – Ştefan Delia.

„Vom încerca să ducem mai departe proiectele de succes ale Ligii Studenţilor, să creăm altele noi, să ne implicăm mai mult în viaţa comunităţii academice şi locale, să reprezentăm interesele şi să apărăm drepturile studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad. Sperăm, deasemenea să avem o bună colaborare cu conducerea instituţiei, să ne susţină evenimentele, să ne sprijine în problemele comunităţii studenţeşti” a declarat noul preşedinte al LSUAV, Roxana Barna.

Fosta conducere va deţine o funcţie onorifică şi va oferi sprijinul său noii echipe. „ Vom fi alături de ei ori de câte ori au nevoie de expertiza şi experienţa noastră. Sper să fie şi mai buni decât am fost noi, să impună Liga Sudenţilor din UAV, ca un organism puternic, unitar atât în spaţiul universitar naţional cât mai ales în comunitatea locală. Suntem o universitate a arădenilor şi ei trebuie să se bucure în primul rând de evenimentele noastre” a punctat fostul preşedinte, Cosmim Băhneanu, actualmente vicepreşinte la nivel naţional a Uniunii Studenţilor din România.

„Nu pot decât să felicit fosta echipa pentru tot ceea ce au făcut şi să urez mult succes noii conduceri din fruntea Ligii. La fel cum am fost un partener de dialog şi un coleg de echipă pentru predecesorii lor, vreau să îi asigur pe cei aleşi, că atât eu cât şi întreaga conducere a UAV va fi deschisă către un parteneriat, onorant pentru noi, cu Liga Studenţilor din UAV” a declarat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV.

Pentru cei care doresc să fie informaţi din timp despre activitatea LSUAV pot accesa pagina de facebook: http://www.facebook.com/LsuavArad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase