O nouă lansare la bibliotecă

De Eugen Rogojan
O nouă lansare la bibliotecă
Cartea „Medalioane ale preoților și învățătorilor din Protopopiatul Ortodox Român Arad 1812-1918”, scrisă de dr. Maria Alexandra Pantea, va fi lansată la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad mâine, 15 noiembrie, începând cu ora 15.

Apărută la Editura Eurostampa din Timișoara, lucrarea cuprinde date referitoare la activitatea preoților și învățătorilor din Protopopiatul Arad în secolul al XIX-lea și începutul celui următor. Aceștia s-au afirmat ca parte a elitei rurale, contribuind astfel la emanciparea națională și formarea unor mari personalități din domeniile vieții culturale și politice.

Premiat de Societatea de Științe Istorice din România, volumul se bazează pe o serie de informații inedite, adunate și selectate din documente identificate în arhivele și bibliotecile arădene în decursul a aproape cinci ani. La lansare vor fi prezenți prof. dr. Sorin Bulboacă, prof. Doru Bogdan și prof. dr. Doru Sinaci, managerul Bibliotecii Județene.

Evenimentul se va desfășura în Sala Concordia a Bibliotecii, fiind dublată de inaugurarea unei expoziții de cărți și documente intitulată „Ierarhi arădeni – remaracabili lideri politici.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !