O nouă sală de judo în Arad!

De Daniel Scridon
3Comentarii
O nouă sală de judo în Arad!
Panda Team va funcţiona în locul sălii de aerobic de la bazinul „Delfinul”.

Cei care au pus bazele acestui proiect sunt omul de afaceri Silviu Turc (Laura Flowers) și profesorul Arpad Nagy, parteneri ai proiectului Panda Team Arad, unul menit să crească noi generații de judoka, dar și să-i inițieze pe cei mai avansați în sporturi precum Sambo kombat, Jiu-Jitsu și MMA (Mix Martial Arts).

Printre invitații speciali ai festivității de inaugurare a sălii de la bazinul „Delfinul” s-au numărat: Adrian Todor, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților, Dan Cuedan, director adjunct la Direcția Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Ioan Coste, director CSȘ Gloria și câțiva dintre continuatorii școlilor inițiate de Mihai Botez: antrenorul emerit Mihai Telechi, Shihan Pavel Milovan (9 DAN) sau Iosif Szilyer. Cluburile de specialitate, partenere, precum CSM Arad, CSȘ Gloria, Sambojudo Pecica, CS Judo Arad sau Podgoria Ghioroc au avut și ei reprezentanți, atât din rândul antrenorilor, dar mai ales al sportivilor care au încercat pentru prima oară noul podium acoperit cu saltele, saci de box, spaliere orizontale și verticale, plase de cățărare, dar și câteva aparate TRX.

„De mult am cochetat cu această idee, dar până acum nu am găsit spațiul potrivit. S-a ivit această oportunitate de la DJST și avem astăzi, poate, cel mai frumos dojo din Arad. Ca utilitate și dotare, nu neapărat ca dimensiune. Iar un merit îl are și Sebastian Zimmermann, fost sportiv arădean plecat în Germania, căruia îi mulțumim. Antrenamentele rămân pe umerii profesorului Arpad Nagy, ai fiului său, Robi și ai lui Cipri Brădean, la MMA, eu mă ocup de logistică. Vrem să avem cât mai mulți copii înscriși la sala noastră, nu refuzăm pe nimeni. Am și scris pe pliante și afișe, că acceptăm pe oricine între 3 ani și 50 de ani. Performanța începe la 12 – 13 ani, vrem ca sportivii arădeni să aibă și o altă oportunitate, mai ales că suntem la bazinul de înot, sport complementar judo-ului, care ajută la dezvoltarea sănătoasă a copiilor și educarea lor”, a declarat Silviu Turc, al cărui copil practică cu succes sportul pe tatami.

Cursurile la sala de judo Panda Team Arad vor demara la 1 noiembrie. Înscrieri se vor face la fața locului, dar și la numerele de telefon 0771.339423 sau 0773.778652. Costurile sunt de 100 de lei/ lună pentru trei antrenamente săptămânale. Abonamentul la MMA e tot de 100 de lei pentru trei antrenamente pe săptămână, dar există și o variantă pentru câte cinci antrenamente săptămânale, pentru care se achită 150 de lei/lună.

Taguri: ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor