O posibilă explicaţie a sărăciei noastre

răgeala pare încrustată în gena noastră. Cred că este aşa şi din pricină că românul n-a evoluat prea mult de simpaticul, pişicherul, caragialescul Mitică.

S-a mai schimbat decorul, s-a mai schimbat şi calitatea berii, dar Mitică dăinuie în printre noi şi în noi.

Şi temele sunt, în mare parte, aceleaşi. Ca şi ieri, aproape toată supărarea se revarsă în curtea guvernului, care nu face şi nu drege; iar dacă face, uită de popor, de interesele oamenilor. Ca şi în Caragiale ori precum în Poiana lui Iocan, românii flecăresc pe teme politice, taie firul scandalurilor politice în patru, în opt, în şaisprezece. Că e vorba de „atingerea” vreunei gene cu acest microb al pălăvrăgelii se vede şi din succesul emisiunilor gen „talk-show” – avem, la televizor, patru sau cinci talk-show-uri de la ora 22 în sus, dacă nu cumva mai multe.

Ca ziarist, te întâlneşti mereu cu o grămadă de oameni. Este suficient să arunci în mijlocul lor o problemă, că toţi se reped s-o dezbată, în amănunt. Dar nu atât asta mă frapează, de fiecare dată, cât acel „ceva” ce se ascunde în spatele „dezbaterii”. Anume, faptul că orice problemă, orice temă ai pune-o în discuţie, toţi ştiu ce nu se face ca lumea în jurul nostru, că este greşit, cum s-ar putea rezolva cutare sau cutare lucru mai bine, ba chiar şi cum ne-am putea îndrepta noi înşine, ca oameni, de acum cetăţeni ai Europei.

Toţi ştim, toţi suntem tari la teorie, dar, vorba ăluia, practica ne omoară. Mai pe şleau, toţi ştiu ce nu e bine dar nimeni nu face pasul următor, acela de-a îndrepta lucrurile. O să vezi, la sfat, oameni dintr-o comună ori din alta, dintr-un oraş ori din altul, care sunt revoltaţi de cum merg treburile pe la ei, dar cărora nici prin cap nu le trece că (şi) ei creează problemele şi că tot ei ar trebui să le îndrepte.

Virusul pălăvrăgelii se transmite din generaţie în generaţie, din tată-n fiu, cum s-ar zice. Birturile, barurile, terasele sunt pline ochi, inclusiv cu tineri, şi nu neapărat pentru băutură: pălăvrăgeala e mai dulce şi mai ispititoare decât orice. Probabil că zicala „vorbă multă sărăcia omului” s-a născut la noi şi spre îndreptarea noastră. Dacă e aşa, degeaba! Ne vindecăm greu sau, poate, boala noastră este chiar incurabilă.

T.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !