O provocare cu rol de exemplu!

De Daniel Scridon
4Comentarii
O provocare cu rol de exemplu!
Într-un sistem de învăţământ scrupulos, bulversat de schimbările pe bandă rulantă făcute de cei care se perindă pe scaunul de ministru, în care tot mai mulţi elevi merg din obligaţie la şcoală, la Petriş, la iniţiativa unui primar „destupat la minte”, şcolarii au parte de „provocări” cu ajutorul cărora (re)găsesc plăcerea de a fi elev.

Totul a început cu o idee. O altfel de şcoală pentru copii din Petriş, comună situată la 100 km de Arad: „Şcoala din vise”, un proiect „made Irina Onescu”. Primăriţa cu o altă viziune asupra sistemului de învăţământ românesc. Un proiect de suflet pentru sufletele elevilor din comună.

„Revin iarăşi cu unicul proiect „Școala de vise”. Pentru că știm cât de mult le place să se exprime „artistic” pe mobilierul școlar, le-am lansat o provocare creativă elevilor din clasele V-VIII: să își decoreze fiecare scaunul pe care îl va ocupa la „Școala din vise”. Zâmbetul de pe feţele lor şi bucuria implicării în această provocare, ţin loc de o mie de cuvinte” – spune Irina Onescu, primarul comunei Petriş.

Iar primăriţa e mândră de „capodoperele” ieşite din mâinile elevilor artişti din Petriş…

petris3



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor