O revenire de poveste!

De Daniel Scridon
O revenire de poveste!
Naţional Sebiş a salvat un punct în runda inaugurală a Ligii a treia, după ce a fost condusă cu 4-1 în minutul 55.

Meci „nebun” în runda inaugurală a noului sezon fotbalistic de Liga 3. Gazdele de la Cetate Deva au condus cu 4-1 în min. 55, dar au tremurat, în final, pentru un punct în duelul cu Naţional Sebiş, o echipă care şi-a anunţat intenţiile de promovare în eşalonul secund.

Cum s-a marcat: 0-1, Petculescu min. 15 (penalty obţinut de neobositul Săulescu); 1-1, R. Cristian min. 40 (de la punctul cu var); 2-1, R. Cristian min. 43 (şut din acţiune de la marginea careului); 3-1, David, min. 52 (din acţiune); 4-1, Firan, min. 55 (lovitură liberă de la 17 m); 4-2, Voinescu, min. 58 (cu capul din centrarea lui Săulescu); 4-3, Voinescu min. 75 („copie la indigo” cu golul anterior); 4-4, Voinescu min. 80 (centrare Cl. Vereş, reluare imparabilă, tot cu capul).

Cadou patru goluri

„Mă așteptam la altă desfășurare de forțe, dar păcătuim foarte mult în anumite momente. Când faci cadou patru goluri, este greu să revizuiești toată strategia. Pozitivă este doar capacitatea noastră de a reveni. Suntem o echipă într-o continuă organizare, am adus 16 jucători noi în vară și se vede că nu suntem omogeni din punct de vedere al exprimării. La 4-1 singurul meu gând a fost să mă uit pe bancă și să încerc să bag jucători care să intre și să marcheze. Am fost inspirat, dar totuși sunt dezamăgit puţin de atitudinea juniorilor” – a spus Alin Chiţa, antrenorul „bancarilor” din Sebiş.

Formații

Deva: Apostol– Ionică, Coteț, Mintas, Doboș, Boldea, Moț, Lupu (min. 70, Staicu), R. Cristian (min. 89, Scarlat), Bărculeț (min. 46, Firan), R. David (min. 59, Tecsi). Sebiș: Moroz – Zăinescu (min. 57, Pâslaru), Pintea, Dumitrache, Siminic, E.Dică, Sz. Vereș, Săulescu, Petculescu (min. 54, Voinescu), Cl. Vereș (min. 90, Tătulea), Ionică (min. 80, Susan).

Arbitri: Szabolcs Kovacs (Carei) – Tamas Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Satu Mare). Obs. FRF: Mircea Ciglenean (Cluj), Sorin Găman (Tg. Jiu)

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !