O săptămână grea la UTA

9Comentarii
O săptămână grea la UTA
La orizont se află importantul meci cu „Poli” Iaşi, dar trebuie plătite salariile şi alte datorii.

Rămân regrete destule după jocul de la Constanţa, de duminică, atunci când „Bătrâna Doamnă” a dominat marea majoritate a meciului, dar a pierdut, golul Farului venind după o greşeală a apărării. De fapt, au fost mai multe erori, mai multe în atac şi nu doar în faţa porţii lui Huţan.

După meci, Marin Barbu a fost destul de acid la adresa jucătorilor, a întregii echipe, fără să dea nume. Am înţeles că e mulţumit de atitudinea lor în teren, dar i-a făcut responsabili de rezultat.

Împotriva lui Ionuţ Popa

UTA se va duela, vineri, cu antrenorul pe care, în secret, Sandu Ion l-a contactat după plecarea lui Marius Lăcătuş. Ionuţ Popa va veni după punct(e) la Arad, deoarece situaţie lui şi a echipei moldave nu e cea mai bună, suporterii şi unii conducători contestându-l pe tehnician şi jocul elevilor săi. Va fi un meci greu pentru ambele grupări, îndeosebi pentru arădeni, care au ajuns pe loc retrogradant. Ionuţ Popa nu va putea conta, la Arad, pe doi jucători importanţi, Sfârlea şi Bâlbă, care sunt suspendaţi, din cauza cumului de cartonaşe galbene.

Pe cine contează Barbu?

Un element deosebit de important e legat delotul de jucători pe care îl va avea la dispoţie „Magiun”. Lunga listă de indisponibili s-ar putea înjumătăţii, poate şi datorită antrenorului, care e hotărât să îi sancţioneze pe cei care se dau accidentaţi, doar că îi doare nu se ştie ce. Primii care reveni în lot sunt suspendaţii Simao şi Todea, iar dintre accidentaţi, Buican şi Bumbac par a fi apţi pentru jocul cu ieşenii. Un semn de întrebare persistă în dreptul lui Bălţoi.

Vin scadenţele peste UTA

În scurt timp, UTA trebuie să achite mai multe rate, către CFR Cluj, Şeriff Tiraspol şi AC Bellinzona. În plus, jucătorii aşteaptă salariile. Sandu Ion a şi anunţat că trebuie daţi 700.000 de euro, în câteva zile. Şi tot el a declarat că-i va plăti. Aşadar, la treabă!

Primul antrenament

UTA a efectuat, luni, primul antrenament al acestei săptămâni. „Magiun” nu şi-a menajat deloc jucătorii şi – la mai puţin de 24 de ore de la meciul cu Farul – a decis că echipa trebuie să facă o şedinţe de pregătire, chiar dacă una mai uşoară, de revenire. Interesant e faptul că utiştii au venit la antrenament direct de la Aeroport.

L.S.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor