O simplă excursie

O simplă excursie
ARAD – BC ICIM va juca ambele manşe din EuroCup, cu franţuzoaicele de la Tarbes în deplasare, miercuri şi joi.

Aventura europeană a fetelor de la BC ICIM se va încheia în această săptămână, în urma dublei cu echipa franceză Tarbes Gespe Bigorre. Ambele jocuri se vor desfăşura în Hexagon, la cererea clubului arădean, care în actuala situaţie a baschetului feminin din Arad nu poate emite pretenţii la calificare.

Clubul francez a luat fiinţă în anul 1980, cucerind Cupa „Liliana Ronchetti” în 1996 şi participând în Euroliga, în 2005. În întrecerea internă, Tarbes nu a reuşit să devină campioană, dar a fost de trei ori vicecampioană (’95, ’96, ’03) şi de trei ori câştigătoare a Cupei Franţei (’96, ’97, ’98). În actualul lot, Tarbes are două americance, o suedeză, o bulgăroaică, o ucrainiană, o senegaleză, o jucătoare din Benin şi o sărboaică, Suzana Milovanovic, până acum o săptămână componenta BC ICIM.

Meciurile vor avea loc miercuri şi joi (ora 20.00), antrenorul Dan Moraru deplasând în Franţa un lot de zece jucătoare, printre care şi trei junioare, Anda Boltaşu, Laura Pal şi Diana Moraru, excepţia numindu-se Ştefania Pal.

În întrecerea internă, Anita Meszaros a devenit lidera marcatoarelor, ocupând locul 14 pe plan naţional, cu 125 de puncte marcate.

 

 

TOP 10 MARCATOARE

1. Florina Diaconu (Govora) 273

2. Biljana Savic (Teleorman) 194

3. Charrise Graham (Satu Mare) 190

4. Amy Denson (Teleorman) 187

5. Jannelle Hughes (Oradea) 177

6. Cristina Cutaş (Craiova) 169

7. Taisia Lungu (Sportul) 147

8. Doiniţa Panait (Iaşi) 146

9. Valentine Givens (Târg.) 142

10. Lidia Panasiuc (Rapid) 134

 

Dan Lazăr

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !