O viata devotata invatamantului (SCRISORI DE LA CITITORI)

Întâlnirea de 50 de ani a celor din anul VIA, promoţia 1964 FOTO: FAN
Întâlnirea de 50 de ani a celor din anul VIA, promoţia 1964 FOTO: FAN
Într-o frumoasă zi a lunii august 2014, în parcul străjuit de monumentalii castani din faţa „Preparandiei” arădene, au început să se adune încet, încet, dascăli „fabricaţi” la această prestigioasă şcoală cu mulţi, mulţi ani înainte.

Câţi să fi trecut?! 20-30-40? Nu! Au trecut 50 de ani bătuţi pe muchie, de când s-au împrăştiat în toată ţara , pentru a-şi exercita meseria învăţată cu temeinicie în şase ani de studii specifice , de la profesori eminenţi, care le-au transmis nu doar cunoştinţe metodice, psiho-pedagogice, ci şi trăiri şi sentimente de înaltă ţinută morală, respectul şi dragostea pentru copii, dorinţa de autodepăşire.

Au trăit efectiv o viaţă întreagă, devotată învăţământului românesc, făcându-şi cu prisosinţă şi devotament datoria faţă de neamul din care au făcut parte, ca învăţători, profesori, directori de şcoli, inspectori şcolari, metodişti ai CCD sau ocupând posturi în alte domenii. Oricând şi oriunde, au făcut cinste Şcolii Normale de Învăţători din Arad, pe care au absolvit-o în 1964.

Filmul faptelor petrecute în urmă cu cinci decenii s-a derulat automat, rapid şi în diverse ipostaze în mintea fiecăruia dintre foştii elevi ai şcolii. Nu pot părăsi, nu se pot despărţi de aceste locuri de vis fără să le revadă. Parcurg lungile coridoare. Urcă şi coboară cu paşi mici scările pe care, altădată, zburdau. Îi încearcă sentimentul că s-au întors acasă după o lungă absenţă. Sunt nostalgici şi din când în când o lacrimă se prelinge pe obrajii care nu mai sunt fragezi, ca şi la startul lor spre viaţă, în 1964.
Amintiri, amintiri… se deapănă mereu, plăcute, triste, necazuri şi cu durere în suflet îşi aduc alături şi pe cei şase colegi şi pe absolut toţi profesorii care nu au supravieţuit vremurilor şi au plecat printre stele.

Se bucură şi apreciază iniţiativa conducerii Liceului de-a cinsti memoria patronului spiritual al instituţiei, Dimitrie Ţichindeal, amplasându-i, în parcul şcolii, bustul care-l reprezintă. Cu veneraţie şi recunoştinţă, se apropie apoi de chipul, săpat în bronz, al celui care, de zeci de ani, s-a străduit, ca director al Pedagogicii din Arad, să dea statut de citadelă a educaţiei, profesorul emerit, doctor Vasile Popeangă.

Ultimul episod al întâlnirii… strada… zâmbete triste… lacrimi. La revedere! Pe când?!…

ANA ŞEVICI
ARAD



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !