O viziune noua pentru absolventii de la Drept

De Vasile Filip
O viziune noua pentru absolventii de la Drept
„Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG continuă să fie de mare actualitate”.

La sfârșitul anului trecut ați participat la mai multe evenimente de interes internațional.

Cristian Alunaru: Toamna și iarna anului 2013 au însemnat pentru mine o bogată activitate internațională pe care voi încerca să o rezum. La începutul lunii septembrie au avut loc la Viena alegerile pentru Consiliul de conducere al Institutului European de Drept. Acest institut a fost fondat la Bruxelles, dar punctul de lucru și secretariatul este la Viena. Trebuie subliniat că eu, în calitate de reprezentant al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, am fost singurul român ales în consiliul de conducere al acestui institut. Votul în Adunarea generală, formată din importante personalități ale lumii juridice europene, a fost secret. Prin urmare consider alegerea mea în acest important for de conducere european de o deosebită însemnătate pentru imaginea Facultății de Științe Juridice, a Universității de Vest „Vasile Goldiș” în general. Mandatul meu este pe doi ani. Deja în luna februarie sunt convocat la o nouă ședință a Consiliului de conducere pentru a participa la principalele decizii care se iau privind activitatea institutului: realizarea de proiecte de directive și regulamente europene care să fie supuse Comisiei Europene, organizarea de manifestări academice, strategia pentru perioada următoare, etc. Tot în luna septembrie, la castelul de la Smolenice, lângă Bratislava, care este un frumos centru de conferințe aparținând Academiei de Științe a Republicii Slovace, am fost invitat alături de importanți juriști din Europa la simpozionul internațional privind protecția părții economic defavorizate în contracte, o problemă foarte actuală în dreptul european. A fost o deosebită onoare să fiu prezent acolo și să pot prezenta mijlocelele prin care partea defavorizată economic este protejată în contractele care se încheie în România, sub imperiul Noului Cod Civil. Cu această ocazie, conducerea Universității din Trnava ( Slovacia) a avut inițiativa încheierii unui protocol de colaborare cu Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”. În luna octombrie, la Osnabrück în Germania, am fost invitat la un simpozion internațional cu privire la unificarea sistemului de drepturi reale în Europa. Am fost invitat de profesorul Christian von Bar, unul din părinții dreptului european care conduce Institutul de Studii Juridice Europene (European Legal Studies Institute). Am participat, din nou ca singur roman, alături de mari profesori din Germania și din Polonia, dar și din alte țări. În luna noiembrie a avut loc un nou simpozion al Centrului de Cercetare pentru Reforma Dreptului European la Universitatea din Viena, centru care este condus de dl. prof. Rudolf Welser, Doctor Honoris Causa al UVVG. În calitate de membru fondator al „Grupului de cercetare de la Viena” am fost prezent la această manifestare științifică cu tema transpunerii noii directive a comisiei europene privind protecția consumatorului. În momentul în care eu am susținut prelegerea și am vorbit despre situația din România, noi nu aveam decât un proiect de lege care urmează să fie adoptat, pe care l-am comentat. Toate aceste lucrări vor fi publicate și tipărite la Viena, inclusiv prelegerea mea.

Pe lângă aceste manifestări internaționale trebuie să amintesc și apariția în septembrie la Viena, în vitrina prestigioasei librării Manz, a primei mele monografii în limba germană, despre contractual de vânzare în noul Cod civil român, publicată în Editura NOMOS – facultas.wuv.

Care sunt activitățile la care veți participa în viitorul apropiat?

Cristian Alunaru: În curând voi fi din nou prezent la Viena pentru prima ședință din acest an a consiliul de conducere al Institutului European de Drept. În luna februarie sunt invitat la Budapesta la un simpozion internațional în cadrul Universității Eötvös Loránd de către profesorul Gabor Hamza, și el prezent anul trecut la Arad. Tema va fi influența dreptului german asupra sistemelor de drept din Europa. Mă voi strădui să prezint câteva aspecte, deoarece se știe că România este mai mult sub influența dreptului francez. Să nu uităm însă că avem cărți funciare care sunt de inspiraţie germană. În aprilie prezint din nou la Viena raportul despre evoluția dreptului românesc la Conferința europeană pentru răspundere civilă delictuală organizată de Academia de Științe a Austriei.

Care este oferta Facultății de Științe Juridice din cadrul UVVG pentru acest an?

Cristian Alunaru: Pe lângă ciclurile de studii de licență și masterat, care își continuă cursul firesc, ne străduim în acest an să repetăm școala de vară internațională care a avut un mare succes în luna iulie 2013. Profesorii care au venit la această școală de vară de la Viena, Cracovia și alte universități europene de prestigiu, și pe care i-am reîntâlnit la manifestările internaționale amintite, s-au arătat dispuși să vină din nou la Arad pentru a ține cursuri. Propunem în acest an noi programe de masterat, axate în principal pe dreptul European, care sperăm să fie atractive și utile în contextual actual. Invităm pe această cale toate categoriile de juriști și pe toți cei interesați în evoluția legislației actuale românești și europene să vină cu încredere la Facultatea de Științe Juridice și să se înscrie la aceste masterate. De asemenea, bazându-ne tot pe bunele noastre relații internaționale, vom iniția cursuri postuniversitare în domenii de mare interes cum ar fi lupta antidrug și combaterea corupției. Suntem în lucru cu diverse proiecte internaționale despre care vă vom informa.

Care este motivul pentru care tinerii ar trebui să se înscrie la Facultatea de Științe Juridice?

Cristian Alunaru: Facultatea de Științe Juridice este o facultate de bază pentru principalele domenii de activitate de interes public ale statului roman. Nu pregătim doar avocați, procurori, judecători, notari, ci studiile de drept sunt utile și celor care vor deveni primari, prefecți, politicieni, lucrători în administrația publică sau în diverse alte organe ale statului. Dacă aceștia sunt absolvenți ai Facultății de Drept, vor avea o cu totul altă viziune. De aceea afirm că Facultatea de Științe Juridice este una actuală, acum mai mult ca niciodată. Îi așteptăm pe toți ce interesați să practice aceste profesii, să vină să se înscrie la Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !