Oamenii devin din ce în ce mai triști și mai furioși, la nivel global

De A.M.
Oamenii devin din ce în ce mai triști și mai furioși, la nivel global
© foto: Pixabay
Per ansamblu, oamenii din întreaga lume devin din ce în ce mai triști și mai furioși pe măsură ce timpul trece, potrivit unei ample analize a bunăstării mondiale.

Raportul anual privitor la emoțiile oamenilor, realizat de Gallup – o companie specializată în colectarea și interpretarea de date statistice la nivel mondial – scoate la iveală faptul că oamenii din ziua de astăzi sunt mai triști, mai furioși și chiar mai temători decât oricând, relatează CNN.

Raportul se bazează pe 151.000 de interviuri, desfășurate în anul 2018, la care au răspuns adulți din peste 140 de țări ale lumii.

Întrebările, de genul ”V-ați simțit odihnit ieri?” / ”Ați fost tratat cu respect ieri”/ ”Ați râs ieri?”/ ”Ați fost trist ieri?”/ ”Ați fost speriat ieri?”, au scos la iveală faptul că 4 din 10 persoane au experimentat stări de anxietate cu o zi în urmă, aproape un sfert dintre cei intervievați au fost furioși, o treime triști și 3 din 10 au spus că au avut parte de dureri cumplite.

Ciadul, dominat de războaie, crize politice și urgențe sociale, a fost desemnat ca fiind statul cu cel mai negativ impact asupra oamenilor. Este, de asemenea, statul care începând cu luna mai 2018 le-a interzis cetățenilor săi accesul la internet.

Topul celor mai triste 10 țări este:

  1. Ciad
  2. Niger
  3. Sierra Leone
  4. Irak
  5. Iran
  6. Benin
  7. Liberia
  8. Guinea
  9. Regiunile geografice ale Palestinei
  10. Congo

Există și o parte bună, și anume faptul că la nivel global s-a înregistrat o scădere ușoară a stresului. În plus, locuitorii țărilor latine se pare că au o viziune pozitivă asupra vieții, ei zâmbind des și simțindu-se împliniți, în ciuda condițiilor de trai nu tocmai bune. Urmează Indonezia și țările nordice, ale căror locuitori se declară relativ mulțumiți de viață.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !