Oaspeţi italieni la Conop

Oaspeţi italieni la Conop
Oaspeţi italieni la Conop
CONOP – Conopul a decis să se înfrăţească cu comuna Contrada, din Italia, pentru o colaborare economică şi turistică.

O delegaţie din localitatea italiană Contrada, provincia Avellino, a venit în vizită la Conop.

Oaspeţii au fost primiţi cu căldură de primarul Petrică Moldovan, de consilierii locali şi de cetăţenii Conopului, care le-au pregătit un program frumos din care n-au lipsit drumeţiile în munţii Zarandului şi în lunca Mureşului, slujba religioasă de duminică, mese cu bunătăţi din zonă şi un aplaudat spectacol folcloric şi de colinde susţinut de artiştii ansamblurilor „Floarea dorului” şi „Măgura”. Interesul italienilor pentru Conop a fost stârnit de povestirile fiicei consilierului local Sebastian Matei, care are prieteni în comuna Contrada.

„Dorim o colaborare reciproc avantajoasă cu Conopul, atât în domeniul economic şi turistic, cât şi pe plan cultural, sportiv şi şcolar”, ne spune primarul comunei Contrada, dr. Antonio Iannaccone.

Comuna Contrada este situată la 7 km de Avellino şi la 50 km de Napoli, pe antica rută romană Via Appia. Are 3.000 de locuitori şi economia se bazează pe turism şi agricultură, în special fructe uscate cum sunt alunele.

La 2 km de Contrada se desfăşoară anual un cunoscut festival internaţional de tradiţii populare, la ediţia viitoare fiind invitat să participe şi Conopul.

D.O.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !