Şoc în procesul „mediciniştilor”

79Comentarii
Şoc în procesul „mediciniştilor”
ARAD – Foştii studenţi de la Medicină din Timişoara au avut termen în procesul în care sunt acuzaţi de omor deosebit de grav şi profanare de cadavre.


Prima audiată a fost Carmen Bejan,
tânăra de 20 de ani din Ineu,
judeţul Arad, care a refuzat
să dea declaraţii, motivând că
aşteaptă decizia instanţei în ceea
ce priveşte strămutarea procesului. În
boxa acuzaţilor a fost adus Sergiu Florea
care a povestit detaliat filmul crimei din camera de
cămin. „Carmen Bejan l-a
omorât pe Trifu Schroth, fiind traumatizată
de faptul că a fost violată de un
cămătar, cu o lună şi jumătate
înainte de comiterea crimei”, a arătat
Sergiu Florea. Deşi susţine
că nu el a înjunghiat victima,
tânărul se consideră vinovat de
comiterea crimei şi tranşarea cadavrului.
„Dacă nu eram în cămin pe data de
31 iulie, probabil omorul nu ar fi avut loc. L-am
bătut până şi-a pierdut
cunoştinţa, dar ea l-a
înjunghiat”, şi-a încheiat
declaraţia Sergiu Florea.

Lux de amănunte

Sergiu Florea a povestit cu lux de
amănunte cum a ajuns Carmen
îl cunoască pe Trifu Schroth. Acesta a
abordat-o din maşină în timp ce ea
mergea pe stradă şi i-a propus să
întreţină relaţii sexuale contra
cost. Apoi au avut mai multe convorbiri telefonice de
pe telefonul lui. Tânărul le-a povestit
magistraţilor că el şi Carmen Bejan au
sosit pe 30 iulie la Timişoara, pentru a se
„relaxa” şi s-au cazat la Hotel Roma,
în Complexul Studenţesc, deoarece era prea
târziu pentru a mai merge la cămin. Apoi, a
doua zi de dimineaţă, s-au cazat în
camera de la Medicină unde s-a şi petrecut
crima, iar Carmen i-a povestit că îşi
stabilise o întâlnire cu Trifu Schroth,
pentru a întreţine realiţii sexuale
după ce acesta îi promisese că îi
va da 500 de euro.


„I-am spus că oferta pare fictivă,
că este un preţ prea mare (500 de euro
– n.r.), dar m-a convins că are nevoie de
bani. I-am spus că e corpul ei şi că
face ce vrea cu el. Eu vroiam să mă despart
de ea, de aceea am acceptat ca ea să se
prostitueze”, a povestit Sergiu Florea.


Studentul de 20 de ani a afirmat că a plecat din
cameră, până la baie, când
bărbatul a ajuns la cămin şi că nu
s-a întâlnit cu el. Tânărul
vroia apoi să se ducă în parcul aflat
în faţa căminului pentru a aştepta
până când cei doi
întreţineau relaţii sexuale, dar a
auzit ţipetele fetei. Când a intrat în
cameră a văzut că Trifu avea pe
faţă urme de spray paralizant şi o
ţinea pe Carmen de păr. Aceasta a reuşit
să scape din strânsoarea bărbatului
şi a fugit în spatele lui, a mai povestit
Sergiu Florea. Atunci, Trifu Schroth s-a aruncat asupra
lui, iar Sergiu l-ar fi lovit până
când a căzut pe jos într-o stare de
semi-conştienţă.


Tânărul a povestit că tocmai
încerca să îl calmeze pe bărbat
când Carmen a luat un cuţit dintr-un dulap,
a venit prin spatele lui şi i-a aplicat
bătrânului câteva lovituri în
piept. Apoi i-a îndesat câteva pungi de
plastic în gură şi l-a legat cu
bandă adezivă.

A.G.



79Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor