Ocolesc bălțile pentru a ajunge la școală

De M.B.
5Comentarii
Ocolesc bălțile pentru a ajunge la școală
© Slalom printre băltoace FOTO: M.B.
Sute de elevi sunt întâmpinați de băltoacele care acoperă strada Ghica Vodă. Pentru a intra în școală, ei trebuie să sară peste bălți sau să calce pe cărămizi și cartoane.

Strada Ghica Vodă, aflată în centrul vechi al orașului, poziționată perpendicular față de strada Dornei, este locul în care trebuie să meargă la cursuri peste 300 de elevi ai Liceului Special „Sfânta Maria”. De când au început ploile, strada este acoperită de băltoace, iar uneori nu mai este uscat pe care să calci.

Chiar și cele două intrări în clădire, cea principală și cea a internatului, sunt blocate de apă, astfel că elevii și dascălii sar peste bălți sau calcă pe cărămizi și cartoane. Cu toate acestea, uneori nu scapă fără să-și ude ciorapii.

„Este o problemă veche cu care ne confruntăm. În primăvară, au venit muncitorii și au aruncat niște pietriș pe stradă, dar au lăsat-o așa. Speram să toarne și asfalt, să facă trotuare, că se circulă doar pe drum, iar când plouă e dezastru”, s-a plâns o profesoară.

O treime dintre elevii liceului sunt nevăzători. Pentru ei, drumul către cursuri este și mai greu. Dacă nu este cine să-i ajute când ajung în preajma școlii, elevii cu probleme de vedere nimeresc adesea prin bălți și noroaie.

Reprezentanții Primăriei spun că strada este inclusă într-un proiect care cuprinde mai multe drumuri neasfaltate din centrul vechi al orașului, însă lucrările vor începe abia anul viitor. Se așteaptă aprobarea bugetului pe 2017 pentru organizarea licitației de atribuire a lucrărilor, astfel că cel mai devreme șantierul va fi deschis la primăvară. Totuși, în urma problemelor semnalate, municipalitatea va încerca să rezolve de urgență problema, prin lucrări provizorii de acoperire a gropilor.

img_20161109_121630

img_20161109_121639

img_20161109_121708

img_20161109_121756

img_20161109_121839

img_20161109_121858

img_20161109_121921

img_20161109_121947

img_20161109_122006



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor