OCPI, pregătit pentru o nouă casă

ARAD – Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad este pregătit să se mute într-un alt sediu, decât cel în care îşi efectua activitatea până acum. Motivul? Nu altul decât că lucrarea de construire a sediului nou, amplasat lângă Billa, se apropie cu paşi repezi de finalizare, aceasta fiind prevăzută pentru (maxim) sfârşitul lunii mai.

Joi, când am vizitat zona i-am găsit pe muncitorii firmei de construcţii la muncă, aşa încât, spre deosebire de sfârşitul anului trecut (atunci când criticam ritmul de lucru), situaţia este alta.

Maria Boroş, directorul OCPI Arad ne-a declarat că aşteaptă cu nerăbdare momentul mutării în noul sediu, fiind convinsă că toate lucrările se vor încadra în timp, iar din iunie, ca să scoatem un extras de carte funciară vom merge la clădirea de lângă Billa.

Şi, ca să înţelegeţi de ce e foarte importantă această schimbare de domiciliu, pe lângă faptul că va funcţiona ca şi alte instituţii de acelaşi gen din Uniunea Europeană (nu numai în sensul informatizării), vă precizăm că în acest moment, chiria pentru locaţia în care se află OCPI, se ridică la mii bune de euro.

A.O.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !