Ofertă pentru tineri

8Comentarii
Ofertă pentru tineri
Arad – Zeci de evenimente vor fi organizate de Primăria Arad şi alte instituţii cu ocazia zilei de 2 mai. Program evenimente

Totul, după ce pe 1 Mai, la ora 11.00, va avea loc, la Pădurea Ceala, zona Zori de Zi, Ziua Administratorului, iar la ora 15.00 Hramul Bisericii Ortodoxe Aradul Nou.

Pe 2 mai, oferta se adresează însă mai ales tinerilor, în condiţiile în care ziua este cunoscută drept Ziua Tineretului. Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi SportArad organizează mâine, de la ora 10.00, Cupa tineretului arădean la tir (în Poligonul Sorin Babii), la 12.00 Crosul Tineretului (pe Bulevardul Revoluţiei), la 14.00 Campionatul studenţesc de volei pe plajă (pe terenul amenajat la Ştrandul Neptun), la ora 16.00, Repriza a III-a a campionatului studenţesc de fotbal, concursuri de graffitti la ora 18.00, Teen- Fest Special, la ora 20.00 (la Club Space), iar la ora 22.00 concert CREAM (Clubul Space) urmat de White Night – party.

La Teatrul Ioan Slavici, tot pe 2 mai, va avea loc spectacolul extraordinar Ansamblul Folcloric Doina Mureşului, la 40 de ani de activitate, iar la Biblioteca Judeţeană AD Xenopol, la ora 19.00, Sunetul Muzicii, un maraton nocturn de audiţie muzicală de toate genurile (de la simfonic la jazz, rock, hip-hop, etc).

A.B.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor