SCRISORI DE LA CITITORI: Off-urile unui credincios

Reactualizat la:
5Comentarii
SCRISORI DE LA CITITORI: Off-urile unui credincios
  Cred că în România reală, nu cea virtuală, unii cetățeni respectă legea, iar alții profită de naivitatea celor necăjiți și oropsiți care trăiesc la periferia societății ducându-și amarul vieții de la o zi la alta, fără să-și facă prea mari speranțe de mai bine.

Cei care sunt la oala cu smântână se înfruptă din ea împreună cu cei apropiați lor umplându-și pușculița cu bănișori nemunciți cu sudoare, ci primiți. Unii se victimizează că nu ar avea salarii corespunzătoare pentru munca depusă (o zi pe săptămână), în loc să spună adevărul dacă tot susțin că împart dreptatea cerească.

Preoții care au salarii, au averile bisericii pe care le concesionează pe zeci de ani, nu plătesc impozite, TVA se plâng permanent, în timp ce restul cetățenilor plătesc până și impozitele fără reducere la unele categorii de bunuri. Preoții consideră că bisericile sunt moșia lor proprie, o lasă moștenire urmașilor, prin casele și apartamentele cumpărate pe acești bani.

Preotul Stratulat O. care în prezent se află la biserica ortodoxă Pâncota, după ce a fost dat afară de la Neagra, are o casă în Pâncota, 2 apartamente în Arad, plus în Timișoara. Pe ce bani a cumpărat? Pe banii din salariu? Nu cred. Ci pe banii oropsiților de credincioși, pe care îi încasează cu ocazia diferitelor evenimente. Biserica a avut o sală pe care a concesionat-o prin anii 2000-2001. Am făcut sesizare la Arhiepiscopie cu privire la situația ei, după două sesizări nu am primit niciun răspuns.

În loc să se plângă permanent ar fi mai cu bun simț să spună că au mai multe venituri decât ar fi necesare căci fiecare biserică are terenuri arabile, pășuni, păduri pe care le concesionează.

Băiatul părintelui Stratulat, în 1999, la sfințirea caselor la Căpruța, s-a bătut cu crucile cu preotul din parohia învecinată, dar acestea s-au uitat. În loc să fie caterisit, l-a avansat trimițându-l la Pâncota, la sfințirea caselor în acest an, motivând că el are sănătatea șubrezită. Are posibilitatea de a se pensiona având vârsta de 70 de ani.

O problemă și mai acută este depozitarea băuturilor la oficiul parohial, pe care credincioșii le aduc la biserică cu ocazia unor evenimente. Ce nu se consumă, în loc să fie restituit, se depozitează într-un dulap ferecat cu lacăte, să nu dispară licorile diavolului. Fiind sesizată de faptul acesta, Arhiepiscopia Arad a trimis pe preotul Gogan care s-a mulțumit să-l vadă, rămânând neclintit pe locul său.

Comitetul e ca și inexistent, în comitet sunt slugile angajaților, în biserică se vorbește ca la târg. Sesizați, preoții mi-au răspuns că nu sunt organe de ordine, poliție sau jandarmerie!

Biserica arată deplorabil, pereții afumați, decojiți. Biserica nu are un cor de tineri sau copii. Sunt prea lacomi ca să stimuleze și tineretul să participe la slujbele lor. La Covăsânț sunt trei coruri, tineri, copii și vârstnici.

Cu respect vă mulțumesc, dorind publicarea acestei petiții ca să vadă şi credincioșii pe cine susțin.

FAUR, UN CREDINCIOS DIN PÂNCOTA



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor