„Omul din La Mancha”

De Vasile Filip
„Omul din La Mancha”
Dunimică, 15 noiembrie, ora 19, pe scena arădeană: Teatrul „Regina Maria” Oradea.

În a doua zi a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, duminică, 15 noiembrie, de la ora 19, în sala mare a TCIS, Teatrul „Regina Maria” din Oradea prezintă ,,Omul din La Mancha” – un musical de Dale Wasserman – în regia lui Korcsmáros György.
Omul din La Mancha, bazat pe romanul epic din secolul al XVII-lea al lui Cervantes (Don Quijote), este un musical remarcabil, emoționant și tulburător totodată, fiind unul dintre primele spectacole care au pus în valoare o operă literară de o asemenea anvergură.
Producția originală scrisă de Dale Wasserman, pe muzica lui Mitch Leigh și versurile lui Joe Darion s-a jucat pe Broadway începând din 1965. S-a reluat apoi, de-a lungul timpului, încă de patru ori pe Broadway, devenind una dintre cele mai longevive producții de acest gen.
Anul 2015 este unul important in istoria acestui musical, deoarece se împlinesc 50 de ani de la prima reprezentație a spectacolului. A fost adaptat și s-a jucat în țări precum Franța, Japonia, Spania, Germania, Chile, Rusia, Ungaria, etc., dar și în România.
Cu toții vom deveni părtași la povestea bătrânului Alonso Quijana, care se crede cavaler rătăcitor, pe numele său Don Quijote de la Mancha, un om în căutarea unui vis de împlinit.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase