Oncologia, regină pentru o zi

2Comentarii
ARAD – Balul de Cristal a adunat 80.000 lei, bani care vor fi cheltuiţi pentru mutarea secţiei.

A fost vremea balului şi pentru Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic Municipal Arad, „regina” evenimentului organizat sâmbătă la Filarmonica Arad. Balul de Cristal, aflat la a treia ediţie, a început la ora 20.00 şi s-a întins până a doua zi, invitaţii – mai puţini ca număr decât în anii trecuţi – fiind delectaţi nu doar cu bucate alese, ci şi cu muzică de calitate. Primăria Arad, Clubul Rotary, Clubul Lions şi Fundaţia Concordia, organizatorii evenimentului, le-au oferit „mesenilor” acordurile fine ale Corului şi Orchestrei Filarmonicii Arad, dar şi ale cvartetului “Virtuozii Transilvaniei” şi ale Vienna Residence Orchestra (Austria). Piesa de rezistenţă muzicală, oferită de Tiberiu Dekany şi prietenii (decorurile, fastuoase, au fost puse la dispoziţia evenimentului tot de aceştia) a fost formaţia maghiară Cotton Club Singers.
Delicii şi absenţe
Ţinutele doamnelor au fost şi ele pe măsură: doamna Bognar a înţeles cel mai bine atmosfera anilor 20 (tematică de care, din păcate, mulţi au uitat să ţină cont), în timp ce doamna Falcă a venit îmbărcată într-o elegantă rochie neagră de seară. Deliciile culinare au curs şi ele, iar la mesele grupate în jurul donatorilor (cluburile, firmele tari, politicienii) discuţiile despre gesturi de suflet au fost pe buzele tuturor.
Din păcate pentru organizatori, suma adunată de pe urma balului (80.000 lei) nu a fost de loc impresionantă. Nu s-a ridicat, în fapt, nici la nivelul donaţiilor de la ediţiile precedente, semn că, nu-i aşa, criza financiară a lovit până şi în actele de caritate. În plus, de la eveniment au lipsit cei mai importanţi invitaţi – Familia Regală, cea care ar fi dat şi mai multă greutate evenimentului, dar şi familiile nobiliare din anii trecuţi.
Aceasta poate fi şi explicaţia sumelor mici adunate din bilete (căci, se pare, nimeni nu s-a grăbit să facă donaţii). O altă explicaţie a identificat-o chiar primarul Gheorghe Falcă (devenit figura centrală a evenimentului, alături de directoarea Spitalului Municipal), înainte chiar să ştie sumele donate: „Unii oameni sunt obişnuiţi cu gesturile de caritate, unii nu. De aceea, aceste evenimente trebuie periodic organizate, pentru a pregăti înalta societate a oraşelor să facă astfel de gesturi”.
Mulţumiţi
Cu toate acestea, directorul Spitalului Municipal, Teodora Olaru, s-a arătat extrem de mulţumită de gestul făcut de organizatori şi participanţi şi a precizat că Secţia de Oncologie va fi mutată din imobilul în care funcţionează, retrocedat de mai mulţi ani şi în paragină, în clădirea Spitalului ORL, din Piaţa Mică. Investiţiile aici au început deja, banii primiţi din donaţiile de la bal sunt desigur bineveniţi, iar undeva prin aprilie-mai secţia şi bolnavii de aici se vor muta în noul sediu, susţine managerul.
A.B.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor