ONU recomandă închiderea Abu Ghraib

ONU recomandă închiderea Abu Ghraib
În condiţiile noului scandal izbucnit pe tema Abu Ghraib, Organizaţia Naţiunilor Unite a recomandat închiderea facilităţii de detenţie Guantanamo din Cuba.

Conform unor dezvăluiri recente din presa de peste ocean, un proiect de raport ONU ar considera că tratamentele aplicate de militarii americani deţinuţilor musulmani de la Guantanamo se apropie de definiţia torturii, aşa cum este ea prevăzută în Convenţia Împotriva Torturii a forului internaţional.

Documentul, redactat de 5 membri ai Comisiei ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva şi publicat de ”Los Angeles Times”, menţionează, printre practicile brutale folosite în cadrul facilităţii de detenţie americane din Cuba, alimentarea artificială, prin intermediul intubării nazale, şi unele metode de interogare neconvenţională, punând astfel la îndoială statutul legal al bazei de la Guantanamo.

”Deţinuţii de la Guantanamo au un statut special şi nu pot invoca prevederile Constituţiei americane”, susţin avocaţii Guvernului american în faţa Curţii Supreme de Justiţie, care este aşteptată să se pronunţe pentru acceptarea sau anularea a zeci de reclamaţii formulate de captivi.

”Cetăţenii străini consideraţi drept combatanţi inamici şi deţinuţi în afara Statelor Unite nu beneficiază de protecţie constituţională”, spune Administraţia de la Washington.

O lege promulgată la finele anului 2005 a instaurat, de altfel, o procedură specială pentru Guantanamo, limitând considerabil apelurile deţinuţilor ei la curţile civile. Potrivit legii, prizonierii nu îşi mai pot contesta nici în faţa acestora detenţia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !