Opera, în spectacol la Teatrul de Vară

De Alin Gherasim
1Comentariu
Opera, în spectacol la Teatrul de Vară
© Cele trei soprane FOTO: JA
Trei soprane de renume internaţional, dintre care două care au o legătură strânsă cu Aradul, vor urca miercuri pe scena Teatrului de Vară din curtea Centrului Cultural Judeţean Arad.

„Gala Starurilor de Operă Arădene” se numeşte evenimentul care va avea loc miercuri, 29 iunie, de la ora 20:00. Cele trei soprane care vor urca pe scena Teatrului de Vară sunt Mihaela Işpan, Paula Iancic şi Narcisa Brumar, ele urmând a fi acompaniate de Ansamblul Johann Strauss Modern, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia. Vor fi interpretate arii din opere şi operete celebre. Revenind la legăturile a două dintre soprane cu oraşul nostru, trebuie să spunem că Paula Iancic este arădeancă şi şi-a început studiile la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, acolo unde  urmat cursuri de canto şi de pian. Ulterior, cariera ei a urcat spectaculos, ajungând să cânte pe scene celebre din întreaga lume. Şi Mihaela Işpan a trecut prin Arad, în perioada 2005-2006 fiind angajată a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.

Arădenii sunt aşteptaţi la concert, intrarea fiind liberă.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor