„Opera operelor” pe scena Filarmonicii

Cei care au renunţat la meciurile echipelor româneşti în Cupa UEFA în favoarea concertului Filarmonicii au fost răsplătiţi din plin pe plan artistic. Reprezentaţia cu una din capodoperele teatrului liric, opera „Don Giovanni” (1787) de W. A. Mozart (1756 – 1791), s-a constituit într-un real eveniment.

Evident, muzica e produsul unui geniu, dar se cuvine menţionat că forma şi concepţia lucrării se datorează şi libretistului Lorenzo da Ponte (Emanuele Conegliano, 1749 – 1838). Da Ponte, evreu italian creştinat, mai scrisese pentru Mozart „Nunta lui Figaro” şi era conştient că lucrează cu un artist excepţional. Libretul pentru „Don Giovanni”, alert şi complex, cu amestecul său shakespearian de tragedie, bufonerie şi profundă umanitate, e unul din cele mai bune care s-au scris vreodată.

Spectacolul orădean a beneficiat de o echipă de tineri solişti de la Studioul de Operă din Budapesta şi de regia ingenioasă a celebrului bariton Ionel Pantea, asistat de Herke Mária. Corul Filarmonicii a fost pregătit de Carmen Bocioc, iar întreg ansamblul a fost condus de tânărul dirijor Köteles Géza, care a asigurat şi acompaniamentul de clavecin al recitativelor, la o orgă electronică.

Orchestra a fost dispusă în spatele podiumului, în spaţiul din faţă desfăşurându-se acţiunea, cu o recuzită minimă şi costume atemporale, cu atât mai propice pentru jocul actoricesc şi sugestivitatea dramatică decât montările fastuoase. Fără a fi minimalistă, punerea în scenă mai putea câştiga printr-un joc de lumini adecvat, mai ales în scenele în care Don Giovanni n-ar trebui recunoscut din cauza întunericului. Omiterea a trei recitative şi a unei arii se înscrie în limitele normale, iar renunţarea la epilogul moralizator fusese indicată de Mozart la reluarea operei în Viena, după premiera pragheză. Ambele versiuni sunt în uz în zilele noastre şi îşi au argumentele lor.

O certă reuşită

În fruntea distribuţiei au strălucit în egală măsură Molnár Levente (Don Giovanni) şi Bretz Gábor (Leporello), excelenţi atât din punct de vedere vocal cât şi actoricesc. Merită remarcat că Molnár Levente este studentul lui Marian Boboia la Facultatea de Muzică din Oradea şi are doar 22 de ani, cât a avut şi interpretul de la premiera mondială a operei.

Foarte bine s-au prezentat Molnár Zsolt (Masetto), Cserhalmi Ferenc (Comandorul) şi Szappanos Tibor (Don Ottavio), deşi timbrul vocal foarte liric şi lejer al celui din urmă îl apropie mai mult de vechiul „haute-contre” al Barocului francez decât de tenor. Cele trei soprane – Bakonyi Anikó (Donna Anna), Wittinger Gertrud (Donna Elvira) şi Sáfár Orsolya (Zerlina) – au dat mult, dar au potenţat excesiv latura dramatică a personajelor, fiind produsele şcolii vocale moderne, tributară sălilor şi ansamblurilor mult mai mari decât cele clasice.

Dar per total spectacolul a fost o certă reuşită, care la final a ridicat pe bună dreptate sala în picioare.

Adrian Gagiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !