Opinii diferite despre congres

1Comentariu
Opinii diferite despre congres
ARAD – Unii liberali arădeni vor congres extraordinar, alţii spun că acesta nu se justifică.

Chiar dacă liderul PNL Arad, Sever Jurcă, este de părere că un congres extraordinar al partidului- solicitat de către Crin Antonescu– nu îşi are justificarea, ci are doar „darul” de a bulversa calendarul alegerilor în teritoriu, colegii săi de partid spun că, dimpotrivă, Crin Antonescu are dreptate.

Mihai Calimente, deputat :

 „ Eu zic că este necesar, pentru că trebuie să ne clarificăm foarte exact poziţia faţă de PSD şi PD-L, pentru a nu mai lăsa loc la ambiguităţi. În ce mă priveşte- şi cred că şi colegii mei sunt de acord- îmi afirm sprijinul total pentru Crin Antonescu şi Ludovic Orban”.

Călin Abrudan, secretar executiv PNL Arad:

„Nu prea înţeleg de ce se grăbesc aşa, pentru că în niciun caz nu se pune problema pierderii sprijinului de către preşedintele Crin Antonescu. Poate că, totuşi, într-un fel e bine, să scăpăm şi de grija congresului, ca să ne putem apuca temeinic, mai din timp, de pregătirea următoarelor alegeri”.

Florin Galiş, preşedinte pe municipiu PNL Arad

„Atunci când într-un partid există mai multe curente de idei, opinii, se impune o poziţie tranşantă a partidului respectiv, decisă într-un for cât mai larg de dezbatere, prin vot democratic. Or, cel mai larg for este congresul”.

Ionel Ciupe, vicepreşedinte PNL Arad

„Atât PSD cât şi PD-L vorbesc despre schimbări substanţiale, programatice şi ideologice, pe care vor să le introducă la congresele lor. În această situaţie, cred că PNL trebuie să dea cetăţenilor un semnal puternic, pe care aceştia să-l vadă ca pe un mesaj de stabilitate, de continuitate în privinţa dreptei româneşti. Pentru aceasta, un congres, care nu trebuie amânat prea mult, este cel mai bun prilej”.

JA-S.T.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor