Opoziţie vs Putere la Tribunal

27Comentarii
Opoziţie vs Putere la Tribunal
ARAD – Alţi martori din dosarul primarului Falcă au fost audiaţi ieri de judecător timp de şapte ore.

Şapte ore. Atât au durat ieri audierile martorilor în procesul Fabricii de Zahăr, în care primarul Gheorghe Falcă este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. Înfăţişarea de ieri de la Tribunal a avut de toate, dar în primul rând o Rodica Borza în formă maximă, făcând opoziţie ca pe vremuri în CLM.

Şi rezistând eroic sutelor de întrebări venite mai întâi de la judecător, apoi de la avocaţi şi mai apoi de la inculpaţi, Falcă lunând parcă locul avocaţilor (cam slab pregătiţi). A fost nevoie de trei ore pentru a pune punct final mărturiei fostului consilier local al Opoziţiei. Şi nimeni nu a înduplecat-o: Borza a vorbit aşa cum a ştiut mai bine (şi i-a ieşit, doar a fost avocat), acuzând ilegalităţi în dosarul Fabricii de zahăr, neabătându-se o clipă de la drumul său şi numindu-l constant pe primar “inculpatul Falcă“. A susţinut, încă o dată, că tranzacţia e ilegală şi imorală, a vorbit de notorietatea relaţiile de prietenie dintre Falcă şi patronii Elecon, a făcut evaluări rapide la case şi terenuri.

Singura declaraţie nouă răvăşitoare, care i-a făcut pe cei din tabăra adversă să se lupe ceva pentru a demonstra contrariul, a fost faptul că terenul în cauză se putea parcela şi, după ce Elecon primea doar suprafaţa  necesară continuării afacerii, se putea vinde pe bucăţi la licitaţie. Ca pe vremuri, deşi în condiţii mult mai civilizate decât atunci, dată fiind prezenţa instanţei, războiul Falcă -Borza s-a reaprins aici, edilul punându-i fostului ales zeci de întrebări legate de vânzările anterioare de terenuri în baza aceleiaşi legi aplicabile Elecon, pe care le-a votat, despre ce prevede legea exact, despre atribuţiile primarului, despre evaluări de case şi terenuri.

Marian, forţa Puterii

Mărturia sa, vădit împotriva primarului, a fost contrabalansată, tot ca pe vremuri, de măturia fostului consilier azi senator Ovidiu Marian. Marian a precizat cu argumente diferite că vânzare a fost făcută cap coadă pe lege şi că altă variantă nu era. Tot de partea inculpaţilor s-a situat, prin declaraţii şi citate din lege, fostul secretar al CLM, Doina Paul. Ceilalţi martori au contat puţin în economia procesului.

 

Înapoi la bară, pe 19 aprilie

Încă o rundă de audieri (nu ultima, căci mai sunt martori de chemat la bară) va avea loc pe 19 aprilie. Deşi nu se anunţă la fel de spectaculoasă ca aceasta, declaraţia Rodicăi Borza fiind greu de egalat, nici următoarea înfăţişare nu va fi scurtă: sunt aşteptaţi printre alţii Edeleni, Czister, Moşneag, Manta sau Schill.

A.B.D.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor