Opt temerari de la ISU Harghita au trecut prin Arad, în expediția lor cu pluta pe Mureș

De Diana Dutu
5Comentarii
Opt temerari de la ISU Harghita au trecut prin Arad, în expediția lor cu pluta pe Mureș
Ei s-au îmbarcat, pe 1 aprilie, în localitatea Remetea și se vor opri la Szeged, acolo unde Mureșul se varsă în Tisa.

După mai bine de 500 de kilometri parcurși cu pluta pe râul Mureș, sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, opt pompieri de la ISU Harghita au ajuns la Arad. “I-am întâmpinat la Port Artur și i-am găzduit la Detașamentul Arad din cadrul ISU Arad” – informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Cei opt salvatori fac parte din Detașamentul de Pompieri Gheorgheni și au pornit pe râul Mureșla 1 aprilie, într-o inedită expediție, pentru a marca drumul liniștit și tihnit al râului Mureș, de la izvoare și până la vărsare. S-au îmbarcat în localitatea Remetea, după ce, în prealabil, au fost la Izvorul Mureșului, de unde au luat câteva sticle cu apă pură de izvor, pe care le vor dărui colegilor pompieri din Szeged (Ungaria). Ei și-au propus ca prin această călătorie să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește poluarea mediului înconjurător și de aceea și-au construit plutele utilizând în jur de 3.000 de flacoane din plastic. Respectul față de locul în care trăiesc, asigurarea unui mediu sănătos pentru generațiile viitoare, prin păstrarea nepoluată a apelor și reciclarea corespunzătoare a deșeurilor sunt elementele definitorii pe care vor să le transmită prin demersul lor: mr. Coșarcă Gavril, plt.adj.șef Casian Alexandru-Adamache, plt.maj. Szabo Zoltan, plt.maj. Urzică Claudiu, plt.maj. Czirjak Csaba, plt.adj. Cantea Dan-Marian, plt.maj. Platon Liviu-Vasile și plt.maj. Mircea Adrian.

789 de kilometri

Mureșul este un râu transfrontalier între România și Ungaria. Este cel mai mare afluent al Tisei, care este principalul afluent al fluviului Dunărea. Având o lungime de 789 km, din care 761 km pe teritoriul României, se varsă în Tisa, la Szeged. El izvorăște din Masivul Hășmașul Mare și traversează județele Harghita, Mureș, Alba, Hunedoara, Arad și Timiș. Pentru 22,3 km râul marchează frontiera româno-ungară.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor