Acolo, ar fi avut un contract fabulos, de 15.000 de euro pe lună (înțelegerea urmând să fie făcut doar până la finele actualului campionat), dar și o primă mare de obiectiv. Dar, după ce a socotit cât trebuie să dea impresarului, adică 15.000 de euro și s-a gândit că echipa ar putea să nu scape de retrogradare, jucătorul a venit și a discutat, ieri, cu conducerea clubului UTA. Fiecare parte și-a spus doleanțele, Orlic a lămurit cu Dan Țapoș (a participat și acesta la o parte din discuții) și unele aspecte care i se păreau în neregulă, iar la final toată lumea a ieșit cu zâmbetul pe buze, anunțându-se că nu s-a întâmplat – de fapt – nimic, Orlic urmând să-și ducă la bun sfârșit contractul cu UTA, adică până la vară!
Orlic a lămurit lucrurile cu UTA!
Orlic a lămurit lucrurile cu UTA!
Unul din portarii UTA-ei, austriacul Miroslav Orlic a avut gânduri de plecare, după ce a primit o oferă de la Al Shabab, penultima clasată în campionatul Kuweitului, asta după ce ieri era pe ultimul loc, dar a câștigat un joc în deplasare și a săltat o poziție.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie.
Local
O contestaţie a dus la blocarea lucrărilor de întreţinere a sistemului de iluminat de pe autostradă.
Local
Pe 24 aprilie, de la ora 11, Complexul Muzeal Arad va găzdui vernisajul expoziției „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”.
Local
Cei patru tineri care, în luna noiembrie 2023, au aruncat cocktailuri Molotov într-o casă din Șofronea, au fost condamnați în primă instanță cu pedepse între 1 an și 6 luni și 10 ani și 2 luni de închisoare.
Local
Concursul Internațional de dans „Ghiocelul de argint”, ediția 29, a reunit la Arad peste 800 de copii din țară și străinătate, membri ai trupelor de dans participante.
Ştiri sportive
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!