Ospătarul kosovar bătut îşi prezintă versiunea

ROMA – Kosovarul Berat Recaj, chelnerul agresat de atacantul Adrian Mutu în urmă cu o săptămână, a declarat, într-un interviu pentru televiziunea italiană, că a fost jignit de jucătorul român, care l-a lovit şi când era căzut la pământ.

„I-am cerut scuze pentru că i-am cerut să plătească nota, însă el m-a jignit. M-am apărat afirmând că doar îmi făceam treaba, însă el a continuat să mă facă prost. Atunci i-am răspuns la fel şi el m-a lovit de două ori în faţă, m-am împiedicat şi am căzut. Când eram la pământ, m-a lovit cu piciorul în cap, iar apoi s-a urcat în maşină şi când mă privea a făcut gestul că-mi taie gâtul. Eu nu am primit scuze de la nimeni”, a declarat chelnerul.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a bătut un ospătar într-un local din centrul Florenţei, bărbatul lovit de român urmând să aibă nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale. Kosovarul Berat Recaj, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit „o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală”.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase