Ostatici ameninţaţi cu moartea

Ostatici ameninţaţi cu moartea
Ostatici ameninţaţi cu moartea
BERLIN – Un grup islamist din Irak a ameninţat că îi va executa doi ostatici germani, dacă Berlinul nu îşi va retrage trupele din Afganistan.

Ultimatumul, lansat prin intermediul unei înregistrări video, difuzată pe internet, expiră în 10 zile.

Ostaticii sunt o femeie şi fiul ei, care locuiau de mai multă vreme în Irak. În înregistrare, unul dintre rebeli face dovada cetăţeniei prizonierilor cu paşaportul femeii. Ea se numeşte Geb Krause şi s-a născut la Teltow, în Germania, în 1945.

Ea îi cere cancelarului Angela Merkel să le salveze viaţa şi să ordone retragerea trupelor. “Sunt ameninţată. Aceşti oameni vor să îl ucidă pe fiul meu chiar în faţa mea, apoi să mă omoare şi pe mine, dacă trupele germane nu vor fi retrase”, spune ostatica.

Pe 12 februarie, ministrul german de Externe a confirmat că doi conaţionali au dispărut în Irak şi că este posibil să fi fost răpiţi. Germania are câteva mii de militari în Afganistan.

Tot astăzi, talibanii au ameninţat că îl vor lichida în şapte zile pe jurnalistul italian, luat ostatic, dacă Roma nu anunţă data retragerii trupelor din Afganistan.

realitatea.net



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !