Ousmane, „dubla” castigatoare

De Leo Sfara
Ousmane, „dubla” castigatoare
Jucătorul de culoare al UTA-ei a câștigat de unul singur meciul cu Pandurii II, iar acum la orizont se vede derbyul campionatului.

Arad. Cu o față nouă, arena „Motorul” din Aradul Nou a fost, pentru prima dată, gazda „noii UTA” în sezonul actual al ligii a III-a. Destul de multă lume și în tribune, așa că existau „ingrediente” pentru un spectacol fotbalistic de ținută.
UTA s-a ridicat la nivelul așteptărilor în prima repriză, când a și făcut diferența, pentru senegalezul Ousmane Gueye. Prima dată, jucătorul de culoare a preluat o minge degajată de Oiță și – cupă o piruetă, l-a învins pe Negrilă (min. 21), pentru ca în min. 38 să trimită mingea cu capul în plasă, după o recentrare a lui C. Rus: 2-0.
În parrtea secundă, foarte tânăra echipă a Pandurilor a ieșit mai mult la joc și a reușit să reducă din handicap, în min. 80, prin Mărgărit, iar apoi nu mult a lipsit să și egaleze, dar Bodea a salvat victoria, cu o intervenție la sacrificiu, în fața lui Oiță, iar emoțiile s-au risipid după ultimul fluier al arbitrului.
Sâmbătă, la Sebiș, vine marele derby Național – UTA.

„Rezultat puțin mincinos”

„Până la urmă, ne-am atins scopul. Victoria e victorie, contează mult în economia clasamentului și pentru moralul nostru. Pe de altă parte, rămânem cu picioarele pe pământ, știm că mai avem de rezolvat unele probleme din jocul nostru. Unele greșeli, în special la finalizare, nu mai avem voie să le repetăm în meciurile următoare. Știam că întâlnim o echipă foarte tânără, dar foarte omogenă în același timp, deci periculoasă din acest punct de vedere. În ciuda vârstei lor fragede, s-a văzut multă personalitate la jucătorii Pandurilor, poate – totuși – cu ceva mai puțină experiență pentru nivelul Ligii a 3-a. Credeam că ne-am făcut meciul ușor cu acel 2-0, trecând apoi de mai multe ori și pe lângă golul ce ar fi închis definitiv partida. După 2-1, lucrurile s-au precipitat puțin, iar în minutele de prelungire a fost și acea fază în care portarul nostru a trebuit să iasă la sacrificiu. Concluzionând, rezultatul este puțin mincinos. Nu trebuia să trăim periculos finalul de meci, fotbalul ne-a pedepsit cu primirea unui gol și câteva emoții suplimentare

UTA – Pandurii II 2-1 (2-0)

Stadion „Motorul”, teren bun, timp excelent pentru fotbal, spectatori 650. Au marcat: Ousmane – min. 21 și 38, respectiv Mărgărit – min. 80.
UTA: Bodea – Popa, Botiș, Filaret, Suslak – Chindriș, Varga (min. 73 – Dragoș) – C. Rus (min. 63 – Voicu), Nădăban (min. 80 – Bulza), Hlistei (min. 67 – Burlă) – Ousmane. Pandurii II: Negrilă – Trocan, Oiță, Negrescu, Constantin – Pițian (min. 63 – Pârcălabu), Stegaru, Trifu, Dănăricu, Cocină (min.70 – Mărgărit) – Dodoi (min. 70 – Predescu). Arbitri: D. Barzuca (Lugoj) la centru, – G. Bologan, I. Timar (Marghita) – asistenți. Obs. FRF: S. Ciotlăuș (Deva) și R. Malac (Timișoara).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !