Păcurar: „Este și o presiune la noi în vestiar”

De Leo Sfara
Reactualizat la:
6Comentarii
Păcurar: „Este și o presiune la noi în vestiar”
Cluj. La finalul meciului de pe „Cluj Arena”, antrenorul secund al echipei UTA, Cristian Păcurar a declarat: „Ne-am așteptat la un joc greu, cu o echipă ce se bate la promovare. Am avut foarte, foarte multe absențe.

Nici nu mai știu ce să spun, pentru ca orice aș spune, lumea zice că o fac pentru a căuta scuze. Am apelat și la Manea pentru că efectiv nu am avut pe cine să mai introduc în teren. La pauză a trebuit să schimb cel mai bun jucător al nostru, pe Hrezdac, pentru că a avut o cădere de calciu. Nu căutăm scuze, dar asta este realitatea. Este și o presiune la noi în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor. Numai ei trebuie să rezolve acest lucru, pentru că ei au ajuns aici. Urmează un joc decisiv cu Bacăul. Avem nevoie de puncte, neapărat trebuie să câștigăm. Pe urmă mergem la FC Argeș, vine Petrolul și mergem la Chindia. Trebuie să fim foarte atenți și să gândim foarte bine meciul ce urmează”.

Așadar, se vorbește de presiune, probabil deoarece mai sunt multe puncte puse în joc, iar cei de la UTA și-au dat seama că urmează partide dificile, iar linia roșie a clasamentului nu e așa de departe.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor