Palatul BNR Arad, risc de prăbușire la cutremur

De M.B.
7Comentarii
Palatul BNR Arad, risc de prăbușire la cutremur
© Imagini exterioare cu o clădire frumoasă care ameninţă cu... prăbuşirea Foto: M.B.
Clădirea este în proprietatea Ministerului Finanțelor, iar din cauza stării avansate de degradare, agenția locală a Băncii Naționale este obligată să se mute.

Palatul BNR are mai mult de un secol, iar de foarte multă vreme este neglijat din punct de vedere al investițiilor în consolidare. Imobilul este monument istoric și se află în portofoliul statului român, prin Ministerul Finanțelor. Statul nu a fost însă preocupat prea mult de soarta acestei clădiri, un simbol pentru arădeni. Din cauza stării de degradare în care se află (care nu este vizibilă din exterior), clădirea trebuie evacuată cât mai repede.

Relocare fără termen

Situația imobilului este cunoscută de cel puțin trei ani. O expertiză realizată pentru amenajarea unei săli de conferințe a scos în evidență că imobilul prezintă un risc seismic ridicat. Imediat, ocupanții imobilului au primit dispoziții pentru relocarea activităților. Este vorba de BNR – Agenția Arad și de BCR, care avea o un sediu care a și fost mutat în 2015.

BNR nu a reușit să se mute, deși trebuia să o facă de un an. Directorul agenției,

Mircea Virgil Buterez, spune că nu s-a găsit un sediu care să corespundă cerințelor de funcțioare. ”Suntem în proceduri de relocare a activității, dar nu am găsit un sediu adecvat. Una dintre condiții este ca viitorul sediu să fie tot în centrul orașului, dar știm că în această zonă clădirile sunt în general la fel de vechi și cu aceleași probleme. Există și alte condiții, privind posibilitatea depozitării arhivelor sau accesul separat”, ne-a spus Mircea Virgil Buterez.

Deocamdată, BNR merge pe varianta închirierii unui sediu, nu pe achiziție, însă oficialii nu pot spune când va avea loc relocarea celor 15 angajați de la Arad.

Investiție așteptată

Palatul a fost construit între anii 1905-1910, după planurile și sub conducerea arhitectului József Hubert, din Budapesta. Partea centrală a clădirii eclectice a fost realizată după modelul templelor grecești, având patru coloane, în timp ce părțile laterale simetrice poartă elementele stilului renascentist. La terminarea construcţiei, în clădire a funcţionat Banca Cenădană (Arad–Csanadi Gazdasagi Takarekpenztar), dar și diferite magazine.

Ministerul Finanţelor a intrat în posesia clădirii în anul 1950, prin cumpărare la licitaţie, iar 1952 a fost dată în folosință BNR.

Un răspuns

Despre soarta palatului, nu am primit, deocamdată, un răspuns la întrebările adresate Ministerului Finanțelor. De altfel, nici oficialii BNR nu știu dacă există vreun plan pentru consolidarea imobilului.

img_20170216_123536



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor