Mâine, de la ora 17, pe „Motorul”, UTA întâlnește Pandurii Tg. Jiu, în cadrul etapei a XXIX-a a ligii secunde la fotbal. Dacă arădenii par să nu mai aibă niciun fel de probleme în privința zonei „nisipurilor mișcătoare”, oaspeții sunt la doar trei puncte de primul loc retrogradabil.
Teamă de Pandurii?
Antrenorul secund al UTA-ei, Cristi Păcurar susține că jocul de mâine va fi unul foarte greu și important.
„Un meci foarte important din punct de vedere al punctelor puse în joc, un meci foarte greu din punct de vedere al situației noastre ca lot, și la fel de greu în ceea ce privește adversarii noștri. Avem nevoie de puncte pentru a sta liniștiți, nu luăm în calcul decât victoria, iar aici trebuie să apelez la mentalitatea jucătorilor noștri, să nu ne culcăm pe ureche după două victorii. Nu ne cade bine absența lui Neagu, care a început să își dea drumul la joc, nici a jucătorilor care încă sunt accidentați. Pandurii e o echipă care joacă mai bine în deplasare, marchează mult, are joc ofensiv destul de bun și e dispusă într-un 4-3-3 care ne poate pune pe gânduri. Dintre toate aceste trei aspecte, dacă nu putem acoperi unul, vom avea probleme. Adversarii vin cu foame de puncte, situația lor din clasament e și mai grea decât a noastră, evident va fi un meci care pe care. Privim cu încredere spre cele trei puncte, dar avem nevoie, în același timp, de mare atenție” – a declarat Păcurar.
UTA nu e favorită!
La rândul său, tehnicianul celor de la Pandurii Tg. Jiu, Adrian Bogoi susține că UTA nu e favorită în acest meci.
„Sunt trei puncte pe care dorim să le câștigăm. Nu cred că UTA este favorită, la acest nivel nu prea există favorite. Sunt câteva echipe care sunt mai bine organizate, cele din fruntea clasamentului, iar restul consider că au loturi aproximativ egale ca valoare. Bineînțeles, sunt și alte mici lucruri care fac diferența. Arădenii au stabilitate financiară, un lot valoros, pe când noi avem un lot foarte tânăr cu care încercăm să ne desfășurăm activitatea și să rămânem cel puțin la nivelul la care am fost până acum” – a spus Bogoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!