Panfora începe forările în judeţul Arad

De Alin Gherasim
12Comentarii
Panfora începe forările în judeţul Arad
După o perioadă de aparentă acalmie, Panfora Oil & Gas anunţă forarea primei sonde în judeţul Arad.

A trecut o bună perioadă de timp de când nu am mai tratat în paginile ziarului nostru situaţia perimetrelor de explorare Curtici şi Adea, acolo unde, spun unii, se doreşte explorarea gazelor de şist. Unul dintre motivele pentru care nu am mai scris nimic este că, în ceea ce priveşte Curticiul, în prezent sunt pe rol zeci de procese deschise de locuitorii zonei, dar şi de firmele de acolo, procese prin care se doreşte interzicerea firmei de explorare pe terenurile agricole fertile ale Curticiului. În schimb, în ceea ce priveşte perimetrul Adea, grupul MOL, cu societatea Panfora Oil & Gas, înfiinţată special pentru explorarea comorilor subterane (petrol, gaze naturale, gaze de şist), anunţă că urmează să se foreze prima sondă. În cadrul raportului pentru primele şase luni, publicat de grupul maghiar, se arată faptul că, în ultimul trimestru al acestui an, respectiv în lunile septembrie-decembrie, se are în vedere forarea primei sonde de exploatare în perimetrul Adea. Cei de la MOL susţin în continuare că în perimetrul respectiv se doreşte doar explorarea şi prelucrarea petrolului şi gazelor naturale şi nu menţionează nimic despre hidrocarburile neconvenţionale, cum sunt gazele de şist. Având toată documentaţia completă, cel mai probabil, Panfora Oil & Gas va demara lucrările de forare în această toamnă.

Dacă, în ceea ce priveşte perimetrul Adea, lucrurile par clare, grupul petrolier ungar anunţă că se mută cu cercetările în judeţul Bihor, în perimetrul Voivozi. Lucrările de seismică 3D ar urma să demareze în curând, imediat după ce vor fi obţinute toate autorizaţiile necesare.

Taguri: , , , ,


12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor