Papa Francisc va vizita în curând România, pentru prima dată

De A.M.
Papa Francisc va vizita în curând România, pentru prima dată
© foto: www.pixabay.com
Suveranul Pontif va vizita România timp de trei zile, ajungând la București pe data de 31 mai 2019. Este pentru prima dată când Papa Francisc ajunge în țara noastră.

Papa Francisc a răspuns invitației lansată de președintele României, Klaus Iohannis, tocmai în martie 2017.

Conform Administrației Prezidențiale, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Suveranul Pontif va vizita orașele București, Iași și Blaj, dar și și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc.

Inițial, Papa Francisc și Klaus Iohannis se vor întâlni la Palatul Cotroceni, unde va fi prezent și Patriarhul Daniel, relatează Romania Insider.

Programul integral al călătoriei urmează să fie anunțat.

Ultima vizită a unui Papă în România a fost în anul 1999. Atunci, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită istorică în România, la București, fiind aclamat de un milion de persoane ieșite pe străzile capitalei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !