Parafă de ministru pe urgenţe

19Comentarii
Parafă de ministru pe urgenţe
ARAD – Elena Udrea a semnat ieri pe un proiect de 11,8 milioane de euro şi a promis Aradului fonduri de miliarde.

Vizită de rang înalt în Arad. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi premierul Emil Boc au descins ieri în viteză la Arad. Primul oficial pentru a semna actele unui proiect destinat tuturor judeţelor din Regiunea Vest şi a promite Aradului alte miliarde, al doilea pentru a se întâlni cu organizaţia PD-L Arad şi a felicita membrii acesteia, dar şi pentru a-şi prezenta măsurile anticriză. Elena Udrea şi Emil Boc şi-au făcut timp, câte un sfert de oră, să se întâlnească cu reprezentanţii administraţiei locale, pentru a asculta cererile locale şi a le prezenta oferta Guvernului. Nici unul dintre oficiali nu s-a grăbit să stea de vorbă cu presa, ci doar să dea ochii cu ea.

40 de miliarde la ştrand

Elena Udrea a precizat din start că solicitarea formulată de arădeni acum este una “foarte consistentă” dar că ministerul se bucură “că avem pe cine sprijini”. Udrea a promis că va sprijini demersul autorităţilor locale privitor la trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil, după care a detaliat proiectele susţinute la Arad de minister: bazinul de polo, sala de sport de pe Renaşterii, viitoarele 248 de apartamente ANL din tot judeţul, viitoarele patru săli de sport din judeţ etc. A insistat însă pe cele 40 de miliarde de lei vechi, din totalul de 70 de miliarde, pe care le va aloca în acest an pentru Ştrandul Neptun (pentru pasarelă, forare puţ, modernizare ştrand etc.) şi a precizat că va continua investiţia şi anul viitor.

Zeci de autospeciale de intervenţie

Udrea s-a grăbit apoi să ia drumul Consiliului Judeţean pentru a semna, alături de preşedintele CJ Timiş, de preşedintele CJ Hunedoara şi de vicele de la Caraş, în prezenţa premierului, contractul “Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea 5 Vest”. Un contract care îşi propune să doteze la modul serios inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad (cu 35 de autospeciale, cu nouă ambulanţe etc.).

Atât Boc, cât şi Udrea au vorbit de importanţa celor care se ocupă de situaţii de urgenţă şi de obiectivele proiectului, care îşi propune să îmbunătăţească  capacitatea de răspuns prin reducerea timpului pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, cu 30% în mediul rural şi cu 40% în mediul urban. Valoarea totală a proiectului este de 11.620.494 euro, din care 8.144.409 euro sunt fonduri nerambursabile.

S-a blocat Aradul

Vizita a fost pe gustul tuturor celor implicaţi direct, mai puţin a arădenilor. Circulaţia pe centrul Aradului a fost blocată începând cu ora 15.00 şi aşa a rămas până după ora 17.30. S-a luat decizia ca semafoarele din întreg oraşul să fie oprite, fără însă a înlocui acest mod de organizare a circulaţiei cu vreun altul. În zonele în care s-au aflat oficialii, circulaţia a fost blocată efectiv minute bune.

A.B.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor