Astfel, în perioada 15 iunie- 15 iulie, paramedicii arădeni au avut parte de 124 de intervenții. Potrivit reprezentanților ISU Arad, „misiunea a început în data de 15 iunie, când primii trei paramedici au început să execute misiuni pe litoral. Au mai urmat alte cinci serii. Până acum, în total, 18 subofițeri au îndeplinit cu succes 124 de misiuni. Recordul unei zile a fost de 20 misiuni la care au luat parte paramedicii arădeni”.
Paramedicii SMURD Sebiș, detașați pe litoral
Paramedicii SMURD Sebiș, detașați pe litoral
Reactualizat la:
CONSTANȚA. Paramedici ai Detașamentului de Pompieri Sebiș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad au fost detașați pe litoral, în sprijinul colegilor de la ISU Constanța, pentru siguranță și în ajutorul cetățenilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!