Procurorul Silvia Tudor, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a înaintat către Consiliul Superior al Magistraturii o cerere în care solicita eliberarea din funcție, prin pensionare, începând cu data de 1 octombrie 2018. La data solicitată de magistrat pentru eliberarea din funcție, acesta avea vârsta de 51 de ani și o vechime în funcția de procuror de 26 de ani și o lună.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție etc. se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensie dacă au vechime cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent, sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii, prin vot direct și secret, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, a înaintat Președintelui României propunerea de eliberarea din funcție, prin pensionare a procurorului Silvia Tudor, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. În 2 noiembrie 2018, Președintele României a semnat decretul de eliberare din funcție, prin pensionare, a magistratului arădean.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în minus cu un procuror
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în minus cu un procuror
Cu o vechime de 26 de ani în sistem, unul dintre procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a pensionat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
România
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale, fracturi la umăr şi la o mână.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu aproximativ 20 tone de deșeuri.
ARADON Sport local
ARAD. La două săptămâni de la organizarea Campionatului Național de Judo pentru seniori, Clubul Sportiv Universitatea Arad și-a asumat rolul de gazdă și pentru „naționalele” Under 13 și Under 15.
Evenimente
Sâmbătă, 20 aprilie, în Piața Avram Iancu va avea loc Retro Parada Primăverii, organizată de Retromobil Club România, filiala Arad.
Local
Rectorul Politehnicii crede că această campanie electorală ar trebui să se refere la conurbaţia Arad-Timişoara.
ARADON Sport local
CĂLĂRAŞI. Anna Maria Hotăran, legitimată sub culorile CSŞ Gloria Arad și elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, a participat, recent, la Cupa României de Lupte Under 20, unde a obținut medalia de bronz în cadrul categoriei 72 de kilograme.
Local
Județul Arad se află pe locul 8 în topul național, în ceea privește cantitatea de ambalaje returnate în Sistemul de Garanție-Returnare, raportată la mia de locuitori.
1
ARADON Sport local
ARAD. Performanță notabilă pentru Liliana Maria Dragomir la Campionatul Național de atletism, în cursa de 10 mii de metri. Sportiva din Caransebeș, legitimată la CS Universitatea Arad și CSM Caransebeș, a alergat cei 10 kilometri pe pista Stadionului Municipal din Târgu Jiu în 34 de minute, 57 de secunde și 30 de sutimi, fiind depășită doar de Mădălina Sîrbu (CSM Rarăul) – 34:12.39.
Local
Sfințită la finalul săptămânii trecute, Casa de Cultură din Sântana a fost vizată de un protest al unor ansambluri folclorice din oraș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!