La două săptămâni după ce părintele Constantin Necula a fost în orașul nostru, arădenii au șansa de a-l întâlni (și) pe părintele Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa. Părintele Pantelimon este așteptat la Arad luni, 5 decembrie 2016, în ajunul Sf. Nicolae. Începând de la ora 18.00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, el va susține o conferință publică despre bucuria de a dărui.
“Revenirea Părintelui Pantelimon la Arad este așteptată cu bucurie și har de foarte multă lume, în special de tineri, care s-au bucurat anual de prezența duhovnicească de excepție a Părintelui Pantelimon în cadrul unor conferințe publice sau al unor evenimente artistice unice. Totodată, Părintele Pantelimon este gazda avraamică a miilor de tineri care poposesc anual în tabere la Oașa, din dorința de a sorbi o picătură din darul acceptării, dialogului și comuniunii ce sălășluiește în această Sfântă Mănăstire, devenită un adevărat fapt taboric ce strălucește cu nădejde peste generația tânără de astăzi. Mănăstirea Oașa este ca o mamă care îmbrățișeasză cu afecțiune, respect și protecție pe toți tinerii care pășeșc în spațiul ei liturgic, cultural și duhovnicesc, trasformându-se într-o adevărată «Vasiliadă» a tinerilor” – subliniază organizatorul evenimentului, arhimandrit dr. Teofan Mada, vicar administrativ la Arhiepiscopia Aradului.
Părintele Pantelimon vine la Arad
Părintele Pantelimon vine la Arad
Ieromonahul Pantelimon Şuşnea de la Mănăstirea Oașa va conferenția la Arad pe 5 decembrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!