Parinti pe bancile scolii

De Vasile Filip
Cu părinţii la...sport FOTO: FAN
Cu părinţii la...sport FOTO: FAN
„Săptămâna părinţilor” la Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad a ajuns la a X-a ediţie.

ARAD. La Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, s-a încheiat ieri cea de-a X-a ediţie a „Săptămânii părinţilor”, un amplu program urmăreşte cunoaşterea potenţialului uman şi profesional al şcolii şi dezvoltarea unei relaţii active între şcoală, familie şi comunitatea locală.

Desfăşurată sub genericul „Pentru că vă iubim!”, „Săptămâna părinţilor” a propus zilnic o mare diversitate de activităţi antrenând elevii, cadrele didactice, părinţii, precum şi invitaţi – experţi din diferite domenii de interes pentru comunitatea şcolii.

Medici, agenţi de poliţie, economişti, ingineri, psihologi, farmacişti au conceput „planul de lecţie” şi au devenit, pentru câteva minute profesori la clasă pentru copiii proprii, dezvăluind din tainele profesiei pe care o practică zi de zi. Alţii au luat loc în băncuţe, retrăind alături de copii emoţia orelor, bucuria pauzelor, îngrijorarea pentru notă ori grija pentru tema de casă.

Orele de abilităţi practice au fost printre cele mai apreciate, pentru că aici, confecţionând mărgele, ornând prăjituri ori pregătind cina, s-au regăsit calităţi ca răbdarea, pasiunea, îndemânarea, creativitatea şi, mai ales, plăcerea de a sta împreună.

„Părinţi şi copii la ora competiţiei” a fost o activitate extrem de populară propusă de clasele a VI-a şi profesorii coordonatori. S-au organizat lecţii deschise pentru părinţi la toate disciplinele, iar profesorii de educaţie fizică i-au invitat pe toţi la mişcare oferind demonstraţii de măiestrie sportivă.

Directorul şcolii, prof. Petruşca Tămăşan, consideră că „acest program confirmă înalta calitate a părinţilor care îşi asumă în mod activ rolul de parteneri în educaţia elevilor, iar la nivelul şcolii noastre se depăşeşte astfel nivelul empiric şi teoretic al relaţionării şcoală- părinte comunitate având ca finalitate beneficiul copilului”.

În final de ediţie

Încheierea acestei ediţii a „Săptămânii părinţilor” s-a realizat prin activităţi de feedback: prezentări ppt şi expoziţie de produse finale rezultate în urma celor aproape 150 de activităţi.

„Un alt tip de activităţi l-a reprezentat vizita la locul de muncă al părinţilor” (Petruşca Tămăşan)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !