Parteneriat pentru viitor: AJF-Consiliul Judeţean

De Daniel Scridon
Parteneriat pentru viitor: AJF-Consiliul Judeţean
Sub deviza: „Construim astăzi, pentru a culege roadele, mâine”.

Fotbalul arădean se dezvoltă, iar Consiliul Judeţean îi este aproape. Despre acest parteneriat s-a vorbit şi în conferinţa de presă organizată joi, 10 august, la care au participat: Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Arad, Răzvan Cadar şi Ovidiu Moşneag, consilieri judeţeni şi Adrian Lucaci, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad.

lucaci-bilcea-8

Arbitraje gratuite în tur

Vicepreşedintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea, (încă) practicant al sportului rege la nivel de … Liga 6, a prezentat proiectul declarat eligibil la ultima sesiune de finanţări nerambursabile: „După ce anul trecut, împreună cu conducerea AJF Arad, am reuşit să le oferim echipelor din judeţ echipament sportiv, de această dată vrem să vorbim despre un proiect care vizează achitarea baremurilor de arbitraj la nivelul Ligilor 4, 5 şi 6, pe perioada turului sezonului 2017-2018. Valoarea proiectului este de 180.000 lei, plus cofinanţarea AJF Arad, în valoare de 50.000 lei. Un ajutor extrem de important pentru fotbalul de masă. Felicit conducerea AJF Arad pentru iniţiativă şi, împreună, vom încerca să găsim soluţii juridice pentru ca acest proiect să meargă mai departe. Câştigul cel mare este creşterea numărului de echipe în Liga 6 şi (re)apariţia unor localităţi noi pe harta fotbalului judeţean”.

Miza pe proiecte

Conştient de importanţa atragerii tinerilor de la comune şi sate către fotbal, în detrimentul altor tentaţii, preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci, a prezentat, în sinteză, proiectele pe care le are în derulare, dar şi cele viitoare. „Parteneriatul cu Consiliul Judeţean este unul de viitor. Construim astăzi, pentru a culege roadele, mâine. Pe lângă cele două proiecte de care amintea vicepreşedintele CJ, Sergiu Bîlcea, cu echipamentul sportiv şi arbitrajele, să nu uităm nici de Cupa Prietenia, patrulaterul de tradiţie al arbitrilor de fotbal din Arad, Timiş, Bihor şi Bekes, care a avut susţinerea Centrului Cultural Judeţean. Apoi, între 23-30 septembrie, la Arad, va avea loc un turneu Grassroots, prins în calendarul UEFA, pentru echipe mixte, 3 fete şi 3 băieţi, din clasele I-IV. Un alt proiect depus la FRF vizează renovarea sediului AJF Arad şi, în premieră, tipărirea unei cărţi despre istoria fotbalului judeţean. De asemenea, în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad vom demara, în luna octombrie, un proiect pentru formarea administratorilor de structură sportivă, la a cărui deschidere l-am invitat şi pe preşedintele FRF, Răzvan Burleanu”.

Record de echipe

Consilierul judeţean Răzvan Cadar, care este şi preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul AJF Arad, a subliniat creşterea numărului de echipe în fotbalul judeţean. „Avem confirmarea că vom avea peste 70 echipe în cele trei eşalone de seniori. De asemenea, la nivelul juniorilor, se înregistrează o creştere, vor fi peste 50 echipe, din care 24 la categoria juniori A1. Fără a aminti zecile de echipe de copii înscrise în competiţiile oficiale” – a punctat Cadar.

Concluzia a fost trasă de consilierul Ovidiu Moşneag: „După ce am auzit atâtea proiecte prezentate de preşedintele AJF, un lucru este cert: viitorul sună bine în fotbalul arădean”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase